Prefectul anunţă că anul şcolar poate începe fără probleme – AFLĂ cum a descoperit asta

 

Prefectul a fost informat de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) că lista şantierelor deschise la unităţile de învăţământ şi a plăţilor restante către constructori s-a redus considerabil pe parcursul ultimului an şcolar, anunţă Prefectura Botoşani.
prefectul Costica Macaleti inceput de an scolar

Conform centralizării realizate de către IŞJ Botoşani, în luna iulie a anului trecut erau 87 de unităţi şcolare aflate în diverse stadii de lucrări, acestea incluzându-le şi pe cele unde construcţiile s-au finalizat, dar nu s-au făcut integral plăţile aferente. Ultima actualizare a bazei de date privind investiţiile din reţeaua şcolară din judeţ arată că numărul obiectivelor cu lucrări în desfăşurare sau neachitate a scăzut la 50. Dintre acestea, opt sunt executate în proporţie de 100%.
„A fost un an cu constrângeri bugetare care nu au permis Guvernului să facă alocări substanţiale, însă s-au aprobat o serie de compensări astfel încât autorităţile locale să achite şi să stingă o parte din datorii. Acolo unde primăriile au avut mai multă putere financiară s-au făcut plăţi mai consistente şi mă refer aici la şcoli şi licee din Botoşani, Dorohoi dar şi din unele comune ale judeţului”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.  
În consecinţă, primul reprezentantul al Guvernului în judeţ consideră că anul şcolar poate începe fără probleme deosebite. Singurele situaţii problematice prezentate prefectului sunt în comunele Româneşti şi Dimăcheni, unde autorităţile locale împreună cu reprezentanţii ISJ Botoşani s-au angajat că vor găsi soluţiile necesare pentru începerea anului de învăţământ în condiţii normale. 
CITEŞTE ŞI:
Raportări „după ureche”: Mihaela - IŞJ şi Silvana - DSP se contrazic în rapoarte