Prefectul Alexandru Colbu i-a transmis un mesaj colegului Nechifor – VIDEO

Primul care l-a felicitat pe Dan Nechifor pentru funcția nou dobândită, cea de subprefect a fost superiorul său ierarhic, prefectul Alexandru Colbu.

 

Mesajul lui Alexandru Colbu a fost unul cu mai puțină emoție față de cel de la propria învestire. I-a transmis lui Dan Nechifor că își dorește în primul rând să fie o echipă.

 

„Iată trăim astăzi un moment important pentru administrația publică a județului Botoșani, învestirea dlui subprefect Dan Nechifor. Țin să-l felicit din nou, să îi urez bine a revenit în familia Instituției Prefectului, să-I transmit că îmi doresc să facem echipă, să ajutăm Instituția Prefectului să se dezvolte, să lucrăm cât mai bine pentru cetățeni și experiența dânsului de înalt funcționar public precum și cea în activitatea financiară să o putem fructifica în dezvoltarea acestei instituții și a județului”,

Alexandru Colbu, prefectul județului Botoșani

 

Nu în ultimul rând, prefectul i-a transmis „să fie bun, să fie drept” și mai ales, în numele amândurora: „să dea Dumnezeu să ne lăudăm la finele acestui mandat cu ceva realizări importante”.

Fostul subprefect, Daniela Lozneanu, nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Dan Nechifor. 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store