Prefectul a lăsat costumul pentru trening şi a participat la curăţenia judeţului

 


Prefectul judeţului, Cristian Roman, a participat sîmbătă alături de voluntari în acţiunea "Let`s do it România" de ecologizare a unor arele naturale, respectiv în zona Lacului cu Nuferi de la Ipoteşti.

 Alături de voluntarii mobilizaţi de către Agenţia de Mediu, respectiv Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, au mai participat la acţiune efective ale IPJ Botoşani, IJSU şi angajaţi ai Instituţiei Prefectului. Au fost culese gunoaiele de pe alei, de pe lac şi din jurul lacului precum şi de pe o mare suprafaţă din pădure. "Toţi vrem să trăim într-o ţară curată. Realitatea ne arată însă că e din ce în ce mai murdară. E un paradox căruia vrem sa-i punem capăt. Atît simbolic, dar şi practic. Dacă trebuie să vină prefectul să-ţi culeagă gunoiul pe care l-ai lăsat cînd ai fost la grătar...nu-i nici o problemă, el face asta. Dar atunci e clar cine suntem cu adevărat si aici nu mai putem da vina pe guvernări sau pe clasa politică .E vorba de cei şapte ani de acasă. Părerea mea este că nu putem să acceptăm această stare de fapt şi că trebuie să avem curajul să luăm atitudine faţă de cei care ne sfidează aruncîndu-ne gunoiul în faţă. Dacă facem asta atunci mai avem o şansă. Şi eu sunt unul dintre cei care mai cred în această şansă", a declarat prefectul judeţului Botoşani,Cristian Roman, după încheierea acţiunii "Let`s do it România".