Prefect : Asemenea capete nu mai trebuie să stea pe umeri, ci lîngă călcîie

 

Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu a criticat dur şefii de instituţii care nu reuşesc să cheltuie fondurile primite de la bugetul de stat. În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de marţi, Cristian Roman a făcut referire la fosta conducere a Direcţiei de Sănătate Publică, ce s-ar face vinovată de neconsumarea unor sume venite pe diferite programe de la Ministerul Sănătăţii ca urmare a unor interpretări legislative.

„Este o armată de oameni parlamentari, preşedinţi de partide, prefect şi aşa mai departe, primari de municipii, primari de tot felul care se luptă la Bucureşti, numai ei ştiu cum, să aducă doi bani în judeţ şi incompetenţa unora - că îmi vine să spun cum a spus primarul de Călăraşi - şi nepăsarea şi incompetenţa să facă să meargă banii înapoi la Bucureşti. Asemenea capete nu mai trebuie să stea pe umeri, trebuie să stea acolo unde le este locul, lîngă călcîie”, a declarat prefectul.

Acesta a cerut directorului interimar de la DSP Felicia Beleca să ia măsuri împotriva persoanelor răspunzătoare pentru această situaţie, una dintre cele vizate fiind fosta directoare economică Lila Lungulescu, demisă pe 17 august de minister, alături de fosta echipă de conducere. "Este efectiv un sabotaj la adresa sănătăţii botoşănene", a concluzionat Cristian Roman.