PRECIZĂRI de la Casa de Pensii, CE se întâmplă cu botoșănenii aflați deja la tratament balnear

Se suspendă activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear. Măsura este valabilă pe perioada stării de urgență.

 

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și gestionează. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgență.

 

Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 , prin care au fost aprobate recomandările "Grupului de analiză" ce vizează și "restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri", precum și de starea de urgență decretată începând cu data de 16.03.2020.

 

Biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuția, la cerere. Ulterior reluării activității, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs.

 

“În contextual actual, recomandăm ca cererile tip privind solicitarea unui bilet de tratament să fie transmise prin poștă sau prin e-mail, urmând ca reprezentanții casei județene de pensii să contacteze telefonic beneficiarii”,

Cristina Elena Anton, directorul CJP Botoșani

 

 

Ce se întâmplă cu pensionarii din Botoșani aflați la tratament

 

De asemenea, la propunerea conducerii Societății de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă  - TBRCM SA, pensionarii aflați deja la tratament vor întrerupe sejurul și vor pleca din stațiuni fiind sprijiniți în acest sens, de reprezentanții unităților balneare, care vor programa ieșirile în funcție de orarul mijloacelor de transport cu care aceștia se vor întoarce la domiciliu.

 

Pentru zilele neefectuate, beneficiarii pot solicita restituirea contribuției, proporțional cu numărul zilelor neefectuate.

 

”În această situație sunt 37 de beneficiari din județul Botoșani care au primit bilete de tratament pentru  seria cu numărul 3, din 20 martie, în stațiunile aparținând TBRCM“,

Cristina Elena Anton, directorul CJP Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store