Prea târziu pentru primarul din Corni: Clinica Marelui Ars s-a inaugurat după 8 ani de la începerea lucrărilor

Speranțe pentru pacienții care suferă arsuri grave. Din păcate, mulți oameni au murit pentru că nu au putut beneficia de tratament de specialitate, unul dintre ei fiind primarul comunei Corni, din județul Botoșani.

 

Ieri, 16 octombrie, după opt ani de aşteptări, după 17 termene amânate, Secţia Clinică de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ Iași a fost deschisă.

 

După o slujbă religioasă de sfinţire a clinicii, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au deschis seria de alocuţiuni. „Înaltpreasfinţia Sa Teofan vă transmite nu să aveţi spor cum se transmite în astfel de ocazii, ci să şomaţi cât mai mult, să staţi degeaba cât mai mult, dar, din păcate, viaţa ne-a arătat că nu se poate aşa ceva“, au spus, conform Ziarul de Iași, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

 

Şeful Clinicii Marelui Ars, prof.dr. Theodor Stamate, a subliniat că realizarea clinicii era obligatorie pentru Iaşi şi pentru zona Moldovei. „Când după ’90 am mers în străinătate şi am văzut clinicile de mari arşi de acolo, am spus că trebuie să facem orice efort posibil pentru a avea şi noi aşa ceva, că trebuie să depăşim ceea ce, pe atunci, era doar un compartiment destinat pacienţilor cu arsuri şi să ajungem la stadiul de clinică“, a spus prof.univ.dr. Theodor Stamate.

 

Lucrările de reabilitare la clădirea Clinicii Marele Ars au început în 2011 şi s-a încheiat cinci ani mai târziu. După reabilitare, scrie sursa citată, a început epopeea achiziţionării de aparatură medicală care s-a făcut prin Ministerul Sănătăţii. Paşii în realizarea acestei clinici au fost extrem de lenţi, etapele putând fi depăşite numai după presiuni făcute de diferiţi factori administrativi sau politici la nivelul Guvernului şi al Ministerului Sănătăţii.

 

La Spitalul „Sfântul Spiridon“, anual ajung 200 de arşi. Până acum au putut fi trataţi doar cei care aveau arsuri de până la 20% din suprafaţa corpului. Marii arşi erau trimişi, dacă puteau fi transportaţi şi dacă aveau un loc liber, în clinici, la Bucureşti sau Braşov.

 

Alţii şi-au pierdut în cele din urmă viaţa. Primarul din comuna botoşăneană Corni, Dorel Dorneanu, este doar un exemplu. A stat două zile la spitalul din Botoşani cu arsuri de peste 80% din corp pentru că nu a fost acceptat la Iaşi, din lipsă de dotări, iar în altă parte nu au fost locuri şi elicopterul n-ar fi putut oricum să-l ducă din cauza vremii.

 

„Aceste paturi destinate Marelui Ars de la Iaşi se adaugă la cele 13 existente la Bucureşti, la cele două de la Braşov, celor 5 de la Timişoara şi celor 10 de la pediatrie, tot de la Bucureşti. Sigur, aici se pune întrebarea dacă acest număr total de paturi este suficient. Dat fiind numărul de mari arşi pe care îi avem uneori, mă fac să spun că aceste paturi nu sunt suficiente. Oricum, până să dăm în folosinţă aceste unităţi, am apelat inclusiv la transferuri în străinătate. Exista o procedură la nivelul ministerului care, începând de astăzi (ieri - n.r.), a devenit lege prin publicarea unui ordin pe care l-am dezbătut cu membrii Comisiei de Chirurgie Plastică şi Anestezie şi Tera­pie Intensivă, dar şi cu supravieţuitori ai tragediei de la Colectiv“, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store