Praktiker la un pas de a-şi deschide porţile

 

Construcţia magazinului Praktiker de la Botoşani este aproape finalizată, muncitorii lucrînd în prezent la partea de finisaj a clădirii. În aceste condiţii, într-o perioadă scurtă de timp, magazinul care oferă produse pentru casă şi grădină dar şi multe alte servicii, se va deschide şi pentru botoşăneni. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, muncitorii care au lucrat la ridicarea construcţiei unde va fi magazinul s-au mişcat extrem de repede, cu toate că termenul de finalizare a lucrării a fost stabilit pentru luna decembrie a anului în curs.. „Eu vorbeam cu dirigintele de şantier, făceau două faze determinante la zi şi alţii nu fac pe zi nici măcar o fază, foarte repede s-au mişcat, de acum urmează partea de finisaje, dar finisajele de acum sunt din panouri, din sticlă, este mai uşor de făcut. Va fi bine”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani. Grupul german Praktiker deţine o reţea de 400 de magazine în 9 ţări printre care şi România. La Botoşani magazinul s-a construit pe terenul fostei fabrici Arca. Investiţia a costat aproape 7 milioane de lei noi. Mai mult, în oferta Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, reprezentanţii lanţului de magazine Praktiker au trimis deja o serie de solicitări pentru angajarea personalului.