2.000 de imigranţi, dintre care 1.300 români

În zonă sunt sere pentru producerea legumelor, în special pentru producerea de roşii de tip Pachino. Ne aflăm pe câmpurile dintre Vittoria şi Gela, zonă vestită până în anii '70 pentru producţia de vin, dar care s-a transformat în cea mai mare producătoare de legume din Italia. Serele au permis în anii ‘80 o creştere economică a acestor ţinuturi. Gestionate de mici întreprinderi familiale, serele reprezintă o mare interminabilă de plastic care se confundă şi se pierde în ţărmul Mediteranei. La 18 km de Vittoria se află Macconi, un sătuc înfiinţat ca loc de vacanţă pentru locuitorii din Acate. Aici acatezii şi-au contruit casele de vacanţă, locuite în caldele luni estivale. Acest mic sat se află între mare şi sere. În mod tradiţional aceste case erau abandonate timp de zece luni pe an. În zilele de iarnă străzile din Macconi sunt pustii. La prima vedere. Însă potrivit evidenţei populaţiei din Acate, în această zonă trăiesc şi lucrează aproape 2.000 de imigranţi, dintre care 1.300 români.
Pe timpul zilei prezenţa lor este imperceptibilă. Pe strada principală a satului se află un mic magazin alimentar: pe acoperiş a fost înălţat tricolorul românesc. Acest magazin, gestionat de un italian, care în mod normal era deschis numai în lunile estivale, datorită sosirii românilor angajaţi la munca în sere, rămâne acum deschis întregul an. Intrând, îţi dai seama că aceasta este comunitatea care menţine viu magazinul lui Gianni, de fapt deja din stradă se pot auzi melodiile româneşti care vin din interior.

De la Botoşani la Vittoria

Aici se întâlnesc românii după zilele de muncă în sere. Romeo este unul dintre ei. De nouă ani a venit de la Botoşani cu familia sa. Atât el cât şi soţia Cornelia lucrau pentru căile ferate române, ca tehnicieni specializaţi.
Viaţa lor s-a schimbat odată cu economia României, care i-a readus pe câmpuri după închiderea structurilor în care lucrau. Acolo trăiau dintr-o agricultură de subzistenţă care însă nu le garanta posibilitatea de a-şi îmbunătăţii situaţia materială. Acum nouă ani au aflat de la oamenii din sat că în provincia siciliană Ragusa există posibilitatea de a lucra pe câmp, cum făceau deja în România, însă câştigând un salariu. Promisiunea că în Italia vor putea să lucreze şi să câştige suficient i-a convins să emigreze. Astfel au decis să plece cu un autocar care după trei zile de călătorie i-a lăsat în gara din Vittoria. Aproape imediat şi-au găsit de lucru pe acele câmpuri pe care tinerii italieni nu mai vor să lucreze de ani de zile.
Cei doi copii au rămas în România cu bunicii, apoi, ajunşi la vârsta muncii, au venit la părinţi pentru a lucra în sere, ca şi ei. Proprietarii serelor îi angajează cu ziua pentru 10-12 ore pe salarii zilnice de 25-30 de euro. Deşi această sumă este cu mult sub minimele sindicale, ei continuă să lucreze, fiindcă oricum reuşesc să economisească ceva. Pe timpul primilor ani în Sicilia au locuit în case puse la dispoziţie de proprietarii de terenuri, care de multe ori sunt dărăpănate şi fără minime servicii. De ceva vreme au găsit posibilitatea de a închiria o casă la Macconi. Aici sunt mai independenţi şi au creat o comunitate împreună cu alţi conaţionali. Romeo povesteşte despre dificultăţile muncii şi despre cum uneori "patronii" nu îi plătesc, invocând economia în criză.

”S-a văzut constrâns să schimbe sera şi angajatorul”

Apoi descrie atitudinile unora dintre aceşti proprietari, care uneori îşi iau dreptul "de a încerca" cu partenerele lor de viaţă. Tocmai din acest motiv s-a văzut constrâns să schimbe sera şi angajatorul care în prezenţa sa i-a făcut avansuri soţiei sale cu mângâieri. "Am cerut banii pe care ni-i datora şi am plecat. Cine se crede?". Şi Romeo a urmărit ştirile despre comunitatea românească implicată într-un scandal de exploatare sexuală pe aceste câmpuri unde lucrează familia sa. Confirmă că sunt multe cazurile în care patronii se dau la femeile românce care lucrează în serele lor. "Şi apoi spun că femeile noastre sunt cele care fură soţii italiencelor". Romeo vorbeşte apoi despre indiferenţa autorităţilor care, deşi cunosc această comunitate, îi lasă izolaţi pe aceste câmpuri. "Pe aici nu trece nici măcar un autobuz. Ca să mergem la cumpărături trebuie să plătim 20 de euro taximetriştilor". Familia lui Romeo face cumpărături o dată pe lună, pentru a economisi la transport. Dat fiind că trăiesc într-un sat cu case pentru vacanţele estivale, pe timpul iernii apa soseşte o dată pe săptămână. "Noi suntem cinci. Ce cred ei, că ne spălăm o dată pe săptămână? Când ne întoarcem acasă de la sere ar trebui să rămânem murdari?".

(Sursă: Gazeta Românească din Italia)