Caporalul în retragere Ioan Moroşanu a ajuns la vârsta de 92 de ani. Face parte dintr-o categorie de oameni pe cale de dispariţie. Martorii din prima linie a celui mai sângeros conflict mondial dispar. În comuna Vorona, satul său natal, mai are un camarad, dar a căzut la pat, nu se mai poate deplasa.
„Eram pregătiți pentru război, că doar de-asta ne-au luat. Cum a fost atunci? Rău, Doamne. Greu. Nu știți războiul. Bombardamente. Armata amestecată. Nemții cu rușii. A fost un fel de măcel de nu se mai știa nici de sus, nici de jos ”, spune veteranul de război.
Anul în care caporalul în retragere Ioan Moroşanu a început să-şi servească ţara a fost unul extrem de încărcat. În octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a pornit ofensiva pentru eliberarea orașul Carei. Era ultima bucată de pământ aflată sub ocupație maghiară. Tot în octombrie, trupele românești au trecut în Ungaria, pe frontul de vest.
„Ce ne-a fost mai greu? Foametea. Și nu era îmbrăcăminte. Hainele rupte. Regimentele rămâneau fără haine, care nu mai ajungeau pentru că trenurile erau bombardate. Nemții au fost buni cu noi atunci, după care s-au despărțit de noi. Începeau să tragă în noi. Apoi ne-am aliat cu sovieticii. Și rușii cum erau? Rușii s-au purtat o parte bine, dar o parte tot rău”, îşi aminteşte pentru Libertatea, Ioan Moroşanu.
Ține minte cum a plecat spre Berlin: „Mergeam și unde cădeam ne suiau în mașină. Am rezistat. Am putut rezista, așa mititel cum am fost, de statură mai joasă. Nu am stat trântit pe jos. Ați tras cu arma atunci? Am tras.”
La 92 de ani, veteranul de război din Vorona poate să redea în detaliu ce a trăit în zilele apăsătoare ale războiului. Povesteşte că se ascundea în cele mai periculoase locuri pentru ca inamicul să fie descurajat să caute sau să tragă în acele direcții. A fost la un glonţ distanţă de moarte, nu o dată, ci aproape în fiecare minut petrecut pe front. Şi-a văzut colegii murind. A trecut prin oraşe distruse şi a cunoscut sute de familii dezbinate.
„Războiul să nu se mai întâmple. Să nu mai fie războaie. Cât de greu o fi, să trăim în pace, că putem trăi. Dumneavoastră știți ce este un război, noi, generația tânără… Nici să nu știți ce este războiul. Ferească Dumnezeu și Maica Domnului de războaie. Nu știi de unde vine și de unde se duce și cu cine să te mai legi”, spune, pe un ton ridicat, veteranul de război Ioan Moroaşnu.
Urmărește ce se întâmplă în lume. Gesturile făcute de unii lideri mondiali i-au reamintit că pacea poate să atârne de un fir subțire de ață, mai ales atunci când sunt aduse în discuție armele nucleare:
„Să dea Dumnezeu să le vină minți și să nu folosească armamentul care este pentru distrugere în masă. Încolo, lasă să se lupte la brațe, la puști, dar să nu folosească armamentul care se aude periculos. Arma chimică. Nucleară. Arma nucleară, mai cu seamă. Atomul”, exclamă veteranul de război, cu o privire încruntată.
Ioan Moroşanu se preocupă de cei din jur pentru că a învățat ce însemnă să trăieşti cu sentimentul extincţiei. Trăieşte dintr-o pensie modestă, dar spune că şi-a lăsat copii şi nepoţii asiguraţi, fiecare la casa lui şi cu o bucată de pământ la Vorona. Privirea lui arată că nu doar amintirile, ci şi alte lucruri îl apasă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL