Satul Mihai Viteazul, din comuna Ungureni, este o veche vatră sătească din județul Botoșani, unde tradițiile etnografice din mai multe zone se îmbină într-un mod armonios.

În Evul Mediu aici au poposit bacii ardeleni veniți în transhumanță către malurile Prutului, de unde vine și numele comunei, amestecându-se cu autohtonii moldoveni. În plus, în Mihai Viteazul s-au contopit, în acest creuzet cultural și etnografic, și refugiații din Bucovina de Nord, creând un melanj extraordinar și unic. Tocmai de aceea satul este renumit pentru tradițiile și comorile artei populare dezvoltate de generații întregi, cu simboluri, culori și forme aparte.

În ultimele decenii, lumea modernă a început să risipească această bogăție etnografică. Casele tradiționale au fost înlocuite cu cele moderne, la fel și portul sau obiectele casnice. Doar o mână de femei inimoase și pasionate de cultura tradițională, coordonate de artizana Aurica Cojocaru și de profesoara pensionară Maria Zoițanu, și-au dedicat viața salvării acestui patrimoniu autentic.

De altfel, datorită priceperii și eforturilor sale de a crea în continuare artă populară arhaică și autentică, Aurica Cojocaru a fost distinsă de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, în baza ordinului Ministrului Culturii nr. 2491 din 27.11.2009, cu titlul de Tezaur Uman Viu. În plus, Aurica Cojocaru reușește să școlească în tehnicile vechi, de făurire a costumelor tradiționale, covoarelor și pânzeturilor, numeroase tinere din sat.

Tradiția salvată de la marginea focului

Maria Zoițanu este un personaj exponențial al culturii tradiționale în zona Ungureniului. Fostă profesoară de română, pensionară de câțiva ani, ea este dedicată total salvării de la dispariție a tezaurului cultural țărănesc din comuna natală. A descoperit vatra de țesătoare și unicitatea expresiei artei populare din satul Mihai Viteazul. A reușit să strângă câteva sătence care încă mai lucrează la război de țesut, la suveică și stative și împreună s-au transformat într-o adevărată „ambulanță“ a patrimoniului folcloric din zonă.

Ele au salvat de la distrugere cămăși foarte vechi, utilaje folosite la țesut sau de pregătit lâna, cufere, ștergare, lăicere și tot ceea ce era de valoare și era pe cale să fie aruncat ca pe ceva vechi și nefolositor.

„Împreună cu gospodinele de aici am început ceva pentru salvarea și promovarea artei populare. Sunt femei pricepute și era păcat să nu scoatem în evidență îndemânarea lor și mai ales zestrea tradițională. Țineau obiectele acoperite cu pături, ziceau ele, că râde lumea, că sunt învechite. Și le-am încurajat să le lase la vedere, să le arate și altora. Când erau renovate casele sau dărâmate cele bătrânești, am salvat multe lucruri de la marginea focului“,

spune Maria Zoițanu pentru „Weekend Adevărul“.

Mai mult decât atât, le-a încurajat pe femeile care mai știau încă să țeasă tradițional și aveau și utilajele necesare, să continue să creeze, asemenea țărăncilor de acum două sute de ani. Lucrând de la covoare de cordele la frumoasele pânzeturi țărănești și chiar costume populare, femeile din Mihai Viteazul au refăcut vechea vatră de țesătoare a Ungureniului.

„Să le arate și altora și, mai ales, să le arate și celor mici cum se lucrează tradițional. Din moment ce sunt stative prin case, putem spune că este o vatră de țesătoare aici. Chinezăriile și turcismele nouă nu ne plac și căutăm să spunem că ceea ce este autentic, al nostru, ne reprezintă și nu trebuie să lăsăm să se piardă“,

punctează Maria Zoițanu.

Tanti Aurica care a îmbrăcat un sat întreg

În centrul acestei mișcări de salvare și revigorare a culturii tradiționale țărănești, din satul Mihai Viteazul, se află Aurica Cojocaru, declarată Tezaur Uman Viu. Tanti Aurica a trecut de 70 de ani și este una dintre cele mai pricepute țesătoare tradiționale din țară. Coase și țese de la vârsta de 9 ani și decenii întregi și-a perfecționat tehnica, fără să renunțe o clipă la metodele de lucru și la simbolistica tradițională, scrie Adevărul.

„De la 9 ani am început să țes, să torc. Și de atunci, fără oprire, am continuat să lucrez respectând cu sfințenie meșteșugul așa cum l-am învățat de la strămoși. Am învățat de la mama, dar și de la femeile bătrâne din sat. Mi-a plăcut, pentru mine este viața întreagă meșteșugul acesta. Numai aici mă relaxez cu adevărat pentru că fac ceea ce mi-a plăcut toată viața și pot să duc înainte tradiția“,

spune Aurica Cojocaru.

Botoșăneanca face tot ce era de trebuință într-o casă țărănească de altădată. Adică lăicere, macaturi, șervete, straie populare și cămăși.

„Fac ce trebuie: șervete,macaturi, lăicere, catrințe, brâie, costume populare făcute de mine integral, cămăși. N-aș putea alege ce-mi place mai mult. Ziua lucrez la război, seara mă duc și croșetez, împletesc ciorapi de lână. Mai cos apoi la ie. Relaxare este pentru mine. Noi așa am crescut: am țesut, am făcut totul în casă“,

 adaugă tanti Aurica.

Tot ceea ce iese din mâinile meșterului popular din Mihai Viteazul este făcut cu obiecte vechi. Războiul de țesut are în jur de un secol, alte stative au peste șapte decenii. De altfel, tanti Aurica și le repară singură sau construiește componentele de care are nevoie. Ca ea nu mai știe nimeni. „Merg mai mereu cu ciocan și șurubelniță prin ogradă. Mai repar, mai fac părți noi, unde se strică“, spune bătrâna.

Interesant este că tanti Aurica reușește să facă fie un lăicer, fie o cămașă, de la zero. Ea face pânzeturile, toarce lâna, o pregătește întocmai. Nici măcar nu mai știe câte cămăși sau covoare tradiționale a lucrat. Multe cămăși le-a dat de pomană – până la 70 de ani, tanti Aurica a îmbrăcat un sat întreg.

„Sunt sute, chiar mii de coți lucrați. Cămăși populare sunt la fel foarte multe, lucrate de mine. Le-am vândut sau le-am dat de pomană. Am îmbrăcat un sat întreg. Le dau cu drag celor care le place. Portul popular ne reprezintă, să se vadă că ești țăran este o mândrie, pentru că din mânuțele noastre au mâncat toți domnii. În timpul verii, la Colectivă, trăgeam prașă de două ori, pe patru hectare. Și de aici au mâncat toți, iar noi am rămas cei mai necăjiți“,

mărturisește cu tristețe botoșăneanca.

Meșteșugul țesătoarelor din Mihai Viteazul a ajuns renumit în toată țara,mai ales că au început să-și prezinte creațiile la târguri ale meșterilor populari din România. Artistele au ajuns să fie căutate de oameni de pretutindeni, interesați de modul în care se realizează aceste obiecte autentice.

În plus, botoșănencele au fost implicate în tot felul de proiecte educaționale și științifice.

„Avem ucenici și dintre tinerii de aici, din sat, dar avem și ucenici din alte părți. Să vedeți cum ne asaltează la târgurile de meșteri populari, persoane din Iași, de la Baia Sprie, care au venit la noi și au stat câte o săptămână-două, să învețe meșteșugul țesutului. Și o doamnă de la Brașov a fost interesată să învețe. Am avut colaborări cu Școala Normală din Iași, atunci când am fost la o tabără pentru copii organizată la Copou. Am avut o colaborare și cu un profesor doctor inginer de la Facultatea de Industrie Ușoară din cadrul Universității «Petre Andrei» din Iași, care a avut o lucrare de transpunere a motivelor din cultura Cucuteni în țesătură“,

 spune Maria Zoițanu.

Faima autenticității tradițiilor de la Mihai Viteazul a ajuns până în Franța. În urmă cu aproximativ 12 ani, un grup de păstrătoare ale tradițiilor din comuna Ungureni au fost invitate în Franța în cadrul unui proiect cu localitățile înfrățite Tossiat, Revonnas, Montagnat, Saint-Martin du Mont şi Druillat. Francezii au fost impresionați de lucrăturile tradiționale, de simbolistică, dar și de bucatele realizate după rețete vechi ale sătencelor.

Click AICI pentru articolul complet