Procurorii din Botoșani au încadrat cazul elevului de 17 ani care a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului la tentativă de omor.
În prezent, elevul în vârstă de 17 ani de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din orașul Flămânzi este internat la Universitatea de Arși a Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași. În acest caz, procurorii au preluat ancheta și fac cercetări pentru infracțiunea de tentativă de omor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a preluat ancheta în cazul elevului de 17 ani din oraşul Flămânzi care a suferit arsuri prin incendiere la şcoală, în timpul orei, fiind făcute cercetări pentru infracțiunea de tentativă de omor.
Momentan nu se știe cu exactitate ceea ce s-a întâmplat exact în acea zi, în sala de curs. În acel moment copiii aveau oră cu directoarea unității de învățământ care i-a lăsat nesupravegheați. În timp ce profesoara nu se afla în clasă, elevul de 17 ani a luat foc, scrie The Student. Unii elevi au fugit din clasă după întâmplare, însă alții susțin că băiatul și-ar fi dat foc singur.
La rândul său, copilul și-a sunat tatăl și i-ar fi spus că i-a dat foc un coleg de clasă. Ajunși la fața locului, salvatorii l-au transportat pe băiat la un spital din Botoșani. Medicii au constatat că starea lui este prea gravă, așa că l-au transportat la Spitalul de Arși din Iași.
Marinela Guraliuc, director interimar al liceului, a declarat că profesoara cu care avea oră, director la momentul respectiv, a chemat-o imediat să-i arate ce s-a întâmplat.
„Avea urmele de arsuri, era pielea jupuită și s-a dus la baie să se răcorească, îi era și sete. Eram speriați și noi, că eu sunt mamă și știu ce înseamnă,”
a adăugat directoarea interimară a liceului.
Ea atrage atenția că băiatul care a fost incendiat suferea de o tulburare. Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani a demarat o anchetă în acest sens, însă directoarea cu care aveau oră copiii și-a dat demisia imediat după incident.