Povestea nespusă a condamnării lui Ţurcanu: Răzbunare din Israel cu nevastă de lider PSD

Condamnarea la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual şi uz de fals a preşedintelui PNL Botoşani este o poveste care începe în urmă cu cinci ani. De atât a fost nevoie pentru ca fostul şef al liberalilor, îndepărtat cu largul sprijin al lui Florin Ţurcanu, să se răzbune pentru pierderea conducerii filialei judeţene. Deşi n-a fost recunoscut oficial, fostul deputat şi senator Liviu Câmpanu a avut un rol important în condamnarea lui Florin Ţurcanu.

 


2009 : Ţurcanu îl lasă pe Câmpanu fără funcţia de preşedinte al PNL Botoşani

În primăvara anului 2009 Liviu Câmpanu l-a sprijinit pe Călin Popescu Tăriceanu la alegerile interne, iar Florin Ţurcanu, proaspăt devenit deputat, pe Crin Antonescu. A câştigat cel din urmă, iar prima mişcare de amploare pe care a făcut-o Ţurcanu a fost să-l îndepărteze pe Câmpanu din funcţia de preşedinte şi să-i ia locul, lucru pe care, cu susţinerea consistentă a conducerii centrale, l-a reuşit. Imediat a trecut la excluderea din partid a membrilor percepuţi drept „oamenii lui Câmpanu”, printre care Cristina Bahrin şi Aurelia Aroşoaie, ambele apropiate actualului consul al României în Israel. Prima a şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani pentru o lună, soţul său devenind ulterior preşedinte judeţean al UNPR, după ce Liviu Câmpanu dobândise funcţia de vicepreşedinte la nivel de ţară al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Cea de-a doua este nimeni alta decât soţia lui Mihai Aroşoaie, fost vicepreşedinte al CJ, în prezent consilier judeţean PSD.
CITEŞTE ŞI:
Cristina Bahrin învinsă de CJ

Actele cu falsuri se scurg din partid

Cele două au fost excluse din partid, însă cum Liviu Câmpanu avea încă oameni fideli în organizaţie, a aflat că Florin Ţurcanu ar fi falsificat anumite acte, privitoare se pare la prezenţă şi implicit la cvorum. Ar fi reuşit să obţină documentele respective, iar Cristina Bahrin şi Aurelia Aroşoaie au formulat plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Neştiind se pare că membrii repudiaţi au pus mâna pe acte, la PNL Botoşani s-a trecut la refacerea proceselor verbale de şedinţă, liberalii aducându-le ulterior ca probă că excluderile au respectat statutul.

La magistraţi ajung câte două originale

Aici ar fi fost una dintre marile greşeli fiindcă şi-au dovedit astfel propria falsificare de acte întrucât magistraţii aveau deja copii după primele originale. Neconfirmată oficial de liberali, varianta este însă confirmată de sentinţa dată ieri de Judecătoria Botoşani, unde se face referire în două rânduri la câte o hotărâre „întocmită în două exemplare originale”. În consecinţă, Judecătoria Botoşani a dispus anularea a 17 acte interne de la PNL Botoşani, toate adoptate în lunile iunie şi iulie 2009, la scurt timp de la dobândirea funcţiei de preşedinte de către Florin Ţurcanu.
CITEŞTE ŞI:
ȘOC la liberali: Judecătoria a anulat pentru fals 17 documente, s-au găsit câte două acte originale

Soţia lui Aroşoaie a cerut şi sechestru pe bunurile lui Ţurcanu

Atunci când s-a format Uniunea Social Liberală, preşedintele PNL Botoşani a reproşat mai mult sau mai puţin direct social-democraţilor faptul că se află în alianţă şi că are proces din cauza soţiei unui lider PSD Botoşani, fără însă ca „roşii” să acţioneze în sensul retragerii plângerii. Ba mai mult, atât Aurelia Aroşoaie, cât şi Cristina Bahrin s-au constituit părţi civile şi au cerut instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor acestuia, acţiune considerată însă inadmisibilă de către instanţă.

Învestire "pe repede înainte" în fruntea CJ Botoşani

Procesul pentru fals intelectual şi uz de fals al lui Florin Ţurcanu a început la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece şeful liberalilor botoşăneni era la acea dată parlamentar şi după cum Botoşăneanul a redat la vremea respectivă, Florin Ţurcanu a accelerat demisia din Parlament şi învestirea ca preşedinte al CJ Botoşani deoarece procesul de la ICCJ ajunsese spre final şi risca să fie condamnat. Demisionând după modelul lui Dan Voiculescu – PC, procesul s-a reluat de la Judecătoria Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
„Împărat” fără fals intelectual la Înalta Curte – cum a scăpat Ţurcanu de procesul de la Bucureşti

De ce evită Ţurcanu să mai semneze acte

Procesul a produs consecinţe cu mult timp înainte de a fi dată sentinţa, Florin Ţurcanu evitând să semneze majoritatea actelor de la CJ Botoşani şi PNL Botoşani, unde atribuţiile le-au fost delegate vicepreşedintelui Gheorghe Sorescu şi administratorului public Radu Judele, respectiv lui Stelian Pleşca, secretar coordonator. (S.B.)