Povestea impresionantă din spatele frumuseții - Doctorița de la SMURD, mărturisiri din copilăria de la Rădăuți-Prut: Am crescut într-un mediu sănătos

Părinții Giorgianei sunt plecați în străinătate de foarte mulți ani, iar dacă mulți se așteptau ca tânăra crescută în comuna Rădăuți Prut să se limiteze, ea a spart bariere și a demontat prejudecata cum că un copil are mai degrabă o involuție decât evoluție dacă nu crește sub aripa protectivă a părinților.

 

Are 33 de ani, este frumoasă, dar mai presus de înfățișare, este medic urgentist și participă la foarte multe misiuni de salvare de pe elicopterul SMURD.

 

Sacrificiul părinților, de a pleca în străinătate pentru a lucra, i-a oferit o libertate absolută tinerei Giorgiana, libertate „petrecută” pe băncile facultății de medicină.

 

Giorgiana Loredana Matei este exemplul de copil crescut ireproșabil de doi părinți care s-au jertfit. Pe lângă frumusețe, lecția pe care ne-o predă astăzi este de evoluție, o evoluție în absența celor care i-au dat viață.

 

În interiorul medicului Giorgiana, cea mai mare luptă se dă atunci când preia cei mai mici dintre pacienți: nou născuții. La astfel de cazuri, spune ea, ajutorul Divin solicitat se duce către întărirea științei pentru ca micuții să ajungă cu bine acolo unde se fac bine ulterior.

 

Moștenește frumusețea fizică de la mama ei, pe care o vede drept cea mai frumoasă femeie din lume. De curând a fost fotografiată și inclusă în Atlasul Frumuseții, fiind considerate una dintre cele mai frumoase doctorițe de pe SMURD.

 

Un interviu realizat de Viitorul României:

 

-Cine este Giorgiana Loredana Matei?

-Sunt în primul rând om, apoi medic specialist medicină de urgență. M-am născut în județul Botoșani, am urmat cursurile UMF „Grigore T. Popa”, Iași și începând cu ianuarie 2013 lucrez în cadrul UPU-SMURD Iași.


-Giorgiana sau Loredana? Cum ați fost strigată în copilărie și cum vă place mai mult să fiți salutată acum?

-Loredana este primul prenume pe care am fost strigată în copilărie de părinții mei, fratele și bunicii mei, însă de când am început clasa a VI-a am hotărât împreună cu doamna dirigintă să fiu strigată Giorgiana pentru a mă deosebi de o altă colegă pe nume Loredana. Sincer, Giorgiana mă definește întrucât vine de la Sfântul Gheorghe, care a fost un mare general roman de origine greacă și ofițer în Garda împăratului roman Diocletian și care a dat dovada de mult curaj și dârzenie.


-Cum a fost copilăria fetei cu chip angelic în frumosul și prosperul Botoșani?

-De fapt copilăria mi-am petrecut-o în comuna Rădăuți Prut, jucându-mă în Lunca Prutului, spălând cu mama rufele la râu și mergând duminica la biserica din sat. Am crescut într-un mediu sănătos și verde.
 

-Suntem curioși să aflăm cum răspundeați dumneavoastră în copilărie atunci când erați întrebată: „Ce vei deveni când vei crește mare?”

-Răspunsul la această întrebare l-am obținut întrebând-o pe mama, care mi-a zis că atunci când eram mică făceam injecții păpușilor și spuneam tuturor că mă voi face doctoriță. Știu, sună a clișeu dar așa a fost. Când am mai crescut mi-am dorit să fiu jurnalist sau actriță, însă în clasa a IX a am hotărât că vreau să urmez un liceu cu profil științe ale naturii pregătindu-mă pentru a-mi urma visul din copilărie, acela de a deveni medic.

(…)


-Sunteți un om credincios?

-Da, îmi place să cred ca sunt un om credincios și asta mă ajută în meseria mea. De fiecare dată când mă simt depășită cer ajutor divin și nu de puține ori am primit răspuns. Spunea PS Ignatie că „omul credincios este prin excelență un om foarte inteligent pentru că are capacitatea de a prinde esența lucrurilor! Contează să avem o relație personală cu Dumnezeu, să nu ne cosmetizăm, să părem ceea ce nu suntem, în fața lui Hristos. Dumnezeu nu are nevoie de ipocriți, ci are nevoie de oameni sinceri. De aceea, un om credincios nu poate fi decât un om inteligent. Omul care Îl are pe Hristos în inima sa este un om deștept, pentru că are această capacitate extraordinară de a vedea ceea ce este esențial în viața sa.”


-Sute de cazuri, mii de pacienți, zeci de suflete și nici măcar nu este aceasta ordinea. Când ați simțit neputință și v-ați întors rugămintea spre Cer?

-Nu am ținut o evidență cu numărul de cazuri, din aceasta cauză nu vă pot confirma câte au fost. Cu toate astea sunt unele cazuri care te marchează, iar ca exemplu ar fi cazurile cu sugari sau nou născuți pe care nu de multe ori i-am transportat cu ambulanța SMURD sau elicopterul către Targu Mureș, București, Cluj. În fiecare din cazuri mi-am îndreptat rugăciunile către cer, să-mi întărească știința să pot ajunge cu acele suflețele abia născute acolo unde puteau fi mai bine și unde le era acordată o șansă la viață.

 (…)

 



-Ați fost inclusă în Atlasul Frumuseții, iar presa vă numește Angelina Jolie de România. Ați simțit vreodată că trăsăturile, bunătatea, zâmbetul și sufletul dumneavoastră v-ar aduce și „probleme”?

-Mă flatează, sincer această asemănare, dar nu e prima data când mi se spune. Cu toate astea eu sunt medicul Giorgiana Matei și sunt diferită, fiecare om este unic în felul lui. În ceea ce privește frumusețea fizică, pentru mine este doar o calitate în plus pe care am primit-o de la Dumnezeu prin mama mea, care din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă femeie din lume. Frumusețea, pentru mine este o însumare de calități: atitudine, personalitate, comportament, așa cum de altfel cred că o vede și Mihaela Noroc cea care fotografiază femei din întreaga lume în Atlasul Frumuseții, multe dintre ele nefiind fotomodele. De multe ori această frumusețe fizică mi-a adus probleme din cauza faptului că oamenii judecă de cele mai multe ori după aspectul fizic și au acele idei preconcepute, cum că o femeie frumoasă nu poate fi deșteaptă. Chiar și cu ocazia promovării mele recente în mass media prin apariția în Atlasul Frumuseții, am sârnit multe comentarii negative de la oameni care nu mă cunosc, de aceea prefer să stau în umbră și să-mi fac meseria în liniște.


-Ce îi lipsește omului să fie fericit?

-Cred că răspunsul la această întrebare e diferit de la om la om. Întrebați un om ce este fericirea și veți afla ce îi lipsește mai mult ca să se simtă fericit. Însă de multe ori ne dăm seama cât de fericiți eram atunci când ni se ia câte ceva, atunci când nu mai avem ceva, ca de exemplu în această pandemie ne-am dat seama ce fericiți eram când aveam libertatea de a călători peste tot fără frica, de a ne îmbrățișa și de a ne săruta pe cei dragi fără frica de a-i infecta și de a purta vina că le-am făcut rău.


-Cum vă vedeți peste 10 ani?

-Cu timpul mă văd mai curajoasă, mai optimistă, mai ambițioasă și mă văd călătorind mai mult, descoperind civilizațiile acestei lumi, deoarece mă pasionează foarte mult anumite culturi, mă sensibilizează foarte mult copiii din Africa de exemplu, care sunt fericiți cu ce au și mi-aș dori să descopăr mai multe astfel de popoare pe viitor.


-Aveți vreun regret?

-Regrete mici sunt în sufletul oricărui om: regret că nu am spus ce am gândit uneori, din frica de a nu supăra pe cineva, regret că până acum nu am avut părinții mei mai aproape, însă le-am înțeles sacrificiul. Regrete mari nu am, pentru că am avut curajul să visez și am luptat mereu să-mi îndeplinesc aceste vise, oricât de mărețe au fost ele.


-Aveți vreun motto după care vă ghidați în viață?

-”Frumusețea este simbolul binelui moral” de Immanuel Kant.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store