Șapte ani de muncă neîntreruptă

În perioada comunistă, România a fost înţesată de construcţii grandioase, pentru care s-au cheltuit foarte mulţi bani şi au fost alocate resurse uriaşe. Pe lângă canalul Dunăre-Marea Neagră sau Porţile de Fier, una dintre cele mai impresionante megastructuri ale epocii comuniste, este barajul de la Stânca Costeşti, situat în nordul judeţul Botoşani, în apropierea localităţii Stânca. Practic barajul ”închide” Prutul şi dă energie atât Republicii Moldova cât şi malului românesc. A fost proiectată ca un rezervor uriaş de energie, produsă prin forţa apelor. Povesta acestei uriaşe construcţii începe în anii ’70 şi nu s-a terminat nici astăzi. Practic construcţia barajului a început în anul 1971. Construcţia care a durat șapte ani de muncă neîntreruptă a fost realizată printr-un parteneriat între România Socialistă şi URSS. Şi asta fiindcă barajul care se întindea de-a latul Prutului, unea malurile care aparţinea Republicii Socialiste România şi URSS. Decizia de a construi barajul a fost luată de ambele părţi, în urma unui studiu, început încă din 1952.

Barajul urma să regularizeze cursul Prutului

Autorităţile din ambele state şi după numeroase întâlniri cu Ceauşescu, au hotărât construcţia barajului, pentru a evita numeroasele inundaţii care aveau loc în zonă. Propriu-zis de două ori pe an, lunca Prutului era inundată, de ambele părţi ale graniţei, iar pagubele, îndeosebi în sectorul agricol era foarte mari. Barajul urma să regularizeze cursul Prutului dar şi să ofere energie, prin ridicarea unor hidrocentrale, pe ambele maluri ale râului. A fost aleasă localitatea Stânca, pentru că aşa cum îi spune numele, avea o stâncă, de unde putea începe construcţia. Pentru construirea barajului, a fost fixat un buget de neimaginat astăzi, 61.867 mii ruble, adică aproape 60 de tone de aur. Construcţia urma să fie una grandioasă, un monument al comunismului şi al bunei înţelegeri a fraţilor socialişti din URSS şi România.
Pentru costruirea barajului au fost folosite mii de tone de materiale de construcţie, fier şi beton în principal, dar şi echipamente pentru dotarea hidrocentralelor. Pentru a crea marele lac de acumulare de la Stânca a fost nevoie de măsuri drastice. Au fost făcute expropieri în primul rând. Ceauşescu a ordonat strămutarea a nu mai puţin de patru sate, pentru a face loc barajului şi lacului. De cealaltă parte ”tovarăşii” din URSS, nu au rămas mai prejos, şi au mutat 11 sate. Era un colos.

Este înalt de 43 de metri şi cu o lungime a coronamentului de peste 300 de metri

În 1978, pe 4 noiembrie, când a fost inaugurat, barajul de la Stânca Costeşti era un adevărat colos, o megastructură desăvârşită din punct de vedere ingineresc. Barajul este înalt de 43 de metri şi cu o lungime a coronamentului de peste 300 de metri. Era un colos din beton şi fier, întărit cu o serie de contraforţi şi cu un deversor în formă de pod. Lacul de acumulare format este la fel de impresionant. Are o suprafaţă de peste 6.000 de hectare, dar poate ajunge în caz de urgenţă şi la 9.000 de hectare. Totodată cele două hidrocentrale produc câte 10 MW pe oră. Construcţia rezistă cu succes şi astăzi, fiind administrată în comun de România şi Republica Moldova.

CITEȘTE:

Baraj „comunist” de zeci de milioane de euro vizitat de prefect