Serviciul Teritorial Suceava al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a reținut, miercuri, trei inculpați pentru fapte petrecute inclusiv la Botoșani.
Primul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, cel de al doilea pentru infracțiunile de trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și act sexual cu un minor, iar cel de al treilea pentru infracțiunile de trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
Primul este acuzat că a recrutat o femeie pe care în perioada aprilie 2022 – august 2023, profitând de vulnerabilitatea emoțională a acesteia și de relația afectivă dezvoltată, a obligat-o prin constrângere fizică și morală să practice cerșetoria în folosul său, în județele Botoșani, Covasna, Neamț, Suceava și Vâlcea.
În același interval de timp, cel de-al doilea inculpat a recrutat o minoră și, profitând la rândul său de situația familială a acesteia și de vulnerabilitatea emoțională, a constrâns-o să cerșească în zone aglomerate din Botoșani, Covasna, Neamț, Suceava și Vâlcea.
Culmea este că respectivul inculpat a avut și relație afectivă cu acea minoră, în urma căreia aceasta a născut un copil în anul 2020.
Al treilea inculpat a ridicat afacerea la un alt nivel. A început în 2016 tot cu o minoră, cu care s-a și căsătorit între timp.
Doar că asta nu l-a oprit să își exploateze propria soție și să o trimită la cerșit în Suceava.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava.
În cursul zilei de 12.10.2023 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților.
Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Procurorii DIICOT precizează că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție
FOTO. elcorreogallego.es