Potariuc la 8 luni : Promisiunile sunt făcute pe 4 ani

 

„Mandatul unui primar cred că se decontează la finalul perioadei de patru ani, de altfel promisiunile sunt făcute pe patru ani. Dacă ar fi fost posibil mai repede aş fi promis: voi face locuinţe în prima jumătate a anului, cum mă voi instala la Primărie”.
Ovidiu Portariuc avanpremiera interviu
Declaraţia aparţine primarului de Botoşani Ovidiu Portariuc şi face parte dintr-un interviu pe care acesta l-a acordat în exclusivitate pentru Botoşăneanul. Dialogul a avut loc la împlinirea a opt luni de la alegerile locale, ocazie cu care am încercat să facem un prim bilanţ împrenă cu edilul şef. Acesta recunoaşte oarecum faptul că o parte dintre activităţile sale nu se observă deocamdată în stradă, dar susţine că nu a abandonat nici una dintre marile promisiuni: locuri de muncă, locuinţe pentru tineri, eliminarea corupţiei din Primăria Botoşani. În ce stadiu se află acesta, dacă primarul este mulţumit de ceea ce a făcut din iunie şi până acum, dar şi cum s-a ajuns la conflictul cu Florin Ţurcanu şi cum decurge relaţia cu deja anunţatul candidat la funcţia de primar, Viorel Iliuţă, precum şi multe alte lucruri în premieră, le aflaţi miercuri într-un interviu publicat de Botoşăneanul.
CITIŢI AICI INTERVIUL:
 INTERVIU Ovidiu Portariuc : Aici nu e nici El Dorado, nu e Silicon Valley & Această perioadă pentru care botoşănenii mi-o vor acorda, că va fi de 4, de 8 sau de 12 ani, reprezintă provocarea vieţii
CITIŢI AICI UN INTERVIU REALIZAT CU OVIDIU PORTARIUC ÎN 2010, CÂND ACESTA NU ERA NICI CONSILIER LOCAL ŞI NICI MĂCAR CANDIDAT LA PRIMĂRIA BOTOŞANI:
 INTERVIU Ovidiu Portariuc : „Nu totul se reduce la bani”