După aproape un an de zile în care Direcţia Judeţeană de Statistică a funcţionat fără a avea ocupat funcţia de director şi după ce a fost „consumat” deja un examen pentru preluarea acestui post, instituţia se îndreaptă în sens bun şi ar putea avea un şef la finele acestei luni.
Şi asta deoarece, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a stabilit din nou data la care va avea loc concursul pentru ocuparea acestei funcţii, anunţul fiind publicat pe site-ul oficial al instituţiei. Concursul a fost stabilit pentru data de 23 februarie a anului în curs, proba de interviu, respectiv 25 februarie proba scrisă, la sediul ANFP. Ovidiu Mihalache cel care a preluat atribuţiile de director pe perioada cît instituţia a rămas fără conducere a afirmat că nu intenţionează să îşi depună candidatura pentru această funcţie. „Nu, clar nu voi participa la concurs, am destule atribuţii pe funcţia mea”, a declarat Ovidiu Mihalache, şef serviciu DJS. Pentru ocuparea funcţiei de director executiv a fost organizat un concurs în luna noiembrie a anului precedent, respectiv 22 pentru proba scrisă şi 24 pentru cea de interviu. Unicul candidat a fost Dan Bacinschi, cel care a mai condus această instituţie, cu toate că o intenţie de depunere a candidaturii a fost şi din partea trezorierului PDL, Carmen Achiţei. Concursul a fost anulat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din cauza unor vicii de procedură.