Post „pe viață” într-una din cele mai importante instituții de la Botoșani, râvnit de mai multe persoane

Fosta ocupantă a acestei funcții unice a activat aproape decenii iar activitatea sa profesională a fost oprită de o tragedie.

 

Post „pe viață” la Prefectură

 

Este vorba despre postul de consilier pe problemele romilor din cadrul Instituției Prefectului județului Botoșani.

A fost ocupat aproape 20 de ani de Semiramida Bălan care a trecut la cele veșnice în această primăvară.

 

Locul rămas liber ar urma să fie ocupat de un alt membru al etniei, existând informații că interesul din partea liderilor minoritari ar fi unul extrem de crescut.

Mai ales în condițiile în care este vorba despre un loc de muncă pe perioadă nedeterminată și cu posibilități reduse de încetare a contractului.

 

Cum însă în acest moment „ordonanța austerității” își produce efectele iar angajările la stat sunt blocate, conducerea Prefecturii Botoșani a solicitat o derogare de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în vederea deblocării.

 

”În acest moment se desfășoară procedura legală de deblocare a postului la minister. Așadar, deocamdată, nu a fost ocupat postul. După deblocare postul va fi scos la concurs, conform prevederilor legale”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.

 

Singurul prefect care a riscat și a pierdut

 

Semiramida Bălan a fost angajată în Prefectură în mandatul 2000 – 2004 al prefectului Costică Macaleți.

În al doilea mandat de prefect, început în 2012, Costică Macaleți i-a desfăcut contractul de muncă Semiramidei Bălan, după ce prefecturile au fost nevoite să renunțe la 4% din personal, pentru economii la bugetul de stat. Se întâmpla în august 2013.

 

Un an mai târziu, Semiramida Bălan a fost reangajată în Prefectură după ce a atacat decizia prefectului Costică Macaleți în instanța de contencios administrativ a Tribunalului Botoșani, obținând câștig de cauză. Magistrații au decis atunci și acordarea unei sume de peste 23.000 de lei care însemna contravaloarea salariilor pe perioada cât a fost destituită din funcție.

 

Postul destinat reprezentantului comunității rome din Prefectura Botoșani este de personal contractual.