Porumboiu dator cu 7 miliarde la Iftime înainte de meciul Vaslui – Botoşani

 

Patronul Sporting Club Vaslui, echipă pe care FC Botoşani o întâlneşte astăzi în 16 –imile Cupei României, are datorii de circa 700.000 de lei către clubul botoşănean. Acestea provin dintr-un transfer pe care moldovenii l-au realizat în pauza competiţională.
Paul Papp fost jucator la FC Botosani
Adrian Porumboiu l-a vândut în vara acestui an cu peste 1,5 milioane euro pe Paul Papp la echipa din Seria A, Chievo Verona. Fundaşul internaţional a fost cumpărat de la FC Botoşani la începutul lui 2009, iar prin contractual perfectat atunci între cluburi s-a stabilit ca 10% dintr-un viitor eventual transfer să revină echipei finanţate de Valeriu Iftime. La aproape patru luni de la plecarea apărătorului în Italia FC Botoşani nu şi-a primit cota cuvenită. “Pe Papp nici un leu, nici un ban de la transferul ăsta. Ideea este că dacă îmi dă aceşti bani - sunt aproape şapte miliarde de lei vechi - mai pun nişte bani la bugetul clubului, aşa stau şi mă uit ca prostul”, a afirmat Valeriu Iftime, preşedintele consiliului de administraţie de la FC Botoşani. Acesta susţine că a văzut şi factura făcută de clubul vasluian către cel italian şi că are confirmarea plăţii de către Chievo. Patronul de la Elsaco susţine că şi atunci când a plecat la Vaslui Porumboiu a plătit cu mare greutate suma, “după lupte seculare”.
Partida Sporting Club Vaslui – FC Botoşani se desfăşoară în această după-amiază. Aşadar, miercuri de la 16:30 staţi pe Botoşăneanul şi vedeţi în timp real ce se întâmplă în partida anului pentru roş-alb-albaştri.
CITEŞTE ŞI:
 Fostul căpitan al FC Botoșani a ajuns în prima ligă din Italia