Portofel găsit pe stradă și dus la Poliția Botoșani, nimeni nu l-a revendicat – CE s-a întâmplat cu banii

Cazurile în care pe stradă sunt găsite portofele cu acte și diverse sume de bani iar mai apoi sunt predate la Poliție sunt extrem de rare, dar există. Majoritatea persoanelor care găsesc bunuri de orice fel pe stradă au tendința de a și le însuși. Cei care nu o fac, ajung subiect de știre.

 

S-a întâmplat și la Botoșani însă mai rar. Cel mai recent caz a fost în luna decembrie a anului trecut când un botoșănean a găsit pe stradă un portmoneu în care nu se aflau documente ci doar o sumă de bani.

 

Respectivul a predat portofelul la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani fără a fi tentat să păstreze banii.

 

Însă, aici intervine surpriza pentru că de atunci, la distanță de aproximativ o lună de zile, nu a venit nimeni să revendice portofelul.

 

„În luna decembrie a fost adus un portofel, fără documente de identitate, conținând o sumă de bani. Suma respectivă a fost depusă la Trezorerie, conform procedurilor legale”,

Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Oamenii legii evită să ofere informații complete despre astfel de situații. În cazul de față suma ar fi până în 500 de lei. Nerevendicați, banii ajung în conturile statului, după ce în prealabil se întocmește un proces verbal la Poliție în care sunt consemnate detaliile predării și se fac verificări ca sumele să provină din vreo infracțiune.

 

Apoi banii sunt depuși în Trezorerie, iar dacă pe perioadă de un an de zile nu îi revendică nimeni, sunt transferați la Finanțe.

 

La polul opus se află cei care își pierd portofelele cu acte și bani. Sunt dispuși să renunțe la bani numai pentru a reintra în posesia actelor. Sau chiar să ofere recompense. Nu de fiecare dată reușesc să-și recupereze documentele.

 

Potrivit Codului Penal, persoanele care găsesc şi îşi însuşesc bunuri săvârşesc o infracţiune. Şi anume: Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store