Principalele tematici educaţionale promovate se referă la: economisire, credit, dobânda, cum să planifice o excursie.
În cadrul evenimentului Zilele porților deschise la BNR, organizat de către Banca Națională a României, elevii claselor a VII- a A şi I B de la Şcoala Profesională Specială ”Sf. Stelian” Botoşani, sub coordonarea Elenei Sireteanu, director Agenția BNR Suceava, a profesorului psihopedagog Cătălina Hodan şi a profesorilor de psihopedagogie specială Maria Ciobanu şi Paulina Bolohan, au vizitat sediul agenţiei.
Activitatea s-a desfăşurat şi în parteneriat cu părinţii elevilor.
Astfel, elevii au avut acces la informații referitoare la istoria, arhitectura şi identitatea Băncii Naționale a României și au putut admira o colecție de monede și bancnote românești emise în perioada 1881-2003.
Prin acest proiect se urmăreşte însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar prin folosirea unor metode formale şi non-formale de educaţie.
Elevii au vizionat şi filme specifice activităţii.
La sfârşitul vizitei elevii au primit materiale promoționale cu imagini și informații succinte despre activitatea Băncii Naționale a României și istoria monedei naționale.