Portarul de la FC Botoșani, specialist în apărarea de penalty-uri

Răzvan Ducan (22 de ani), portarul lui FC Botoșani, a ajuns la 4 penalty-uri parate în doar 31 de meciuri jucate la nivelul primei ligi.

 

„Spider-man” de la FC Botoșani

 

Procentajul de intervenții salvatoare de la punctul cu var este uluitor: 50%, a apărat 4 din 8 penalty-uri înfruntate, scrie Gazeta Sporturilor!

 

Fost jucător la FCSB, cedat gratuit la FC Botoșani la începutul anului, Răzvan Ducan este noul specialist al SuperLigii la loviturile de departajare. La declarațiile de după meci a declarat că este inițiat de antrenorul cu portarii, Alin Bordeanu cu privire la modul în care execută adversarii loviturile de pedeapsă, la fiecare meci în parte.

 

Ducan a apărat în meciul cu FC Voluntari al patrulea penalty în doar 31 de meciuri la nivelul primei ligi. A respins lovitura lui Adam Nemec din FC Voluntari - FC Botoșani 2-1 și a ajuns la un procentaj uluitor de penalty-uri parate: 50%, 4 din 8!

 

Ducan mai apărase două penalty-uri în sezonul 2021/2022, când a fost împrumutat la CS Mioveni, și încă unul în a doua parte a sezonului 2022/2023, în tricoul lui FC Botoșani.

 

Dintre cele 4 goluri primite de la punctul cu var, 3 au venit la CS Mioveni, unul la Botoșani, sezonul trecut.

 

Portarul din meciul de poveste cu Backa Topola

 

Ducan a fost în poarta lui FCSB în septembrie 2020, în senzaționalul duel cu Backa Topola din turul 2 preliminar al Europa League.

 

Răzvan a fost învins de 6 ori în cele 120 de joc, dar la loviturile de departajare a apărat penalty-ul decisiv și a declanșat bucuria printre roș-albaștri.