Portariuc vrea să înveţe să facă şcoli de muncitori după model franțuzesc

 

Urmare a întâlnirii avută cu Excelenţa Sa, ambasadorului Franţei în România, Philippe Gustin care a fost miercuri la Botoşani, primarul Ovidiu Portariuc şi-a exprimat intenţia de a înfiinţa în municipiu şcoli de meserii în domeniul construcţiilor sau al confecţiilor.

Şeful Primăriei a explicat că doreşte să meargă într-un schimb de experienţă în zonele în care sunt funcționale astfel de școli pentru a prelua metode de astfel de unităţi educaţionale, care ar avea deja succes în România, la Braşov. Intenţia se datorează nemulţumirilor patronilor de fabrici de confecţii sau construcţii de la Botoşani care nu ar avea forţă de muncă calificată pe plan local. 
În urma discuţiei avută ieri cu dl. ambasador, am stabilit şi ne-a asigurat de sprijinul domniei sale pentru a înfiinţa acea şcoală de meserii care este vitală pentru Botoşani, figurează la un anumit punct acolo. Am discutat cu d-na inspector general, cu agenţi economici inclusiv din domeniul construcţiilor şi din confecţii, urmează să luăm legătura cu cei de la Ambasada Franţei să ne dirijeze în zonele în care sunt astfel de şcoli”, a declarat Ovidiu Portariuc.
La întâlnirea cu ambasadorul Franţei, Mihai Tincu, patronul de la Rapsodia Conf s-a plâns de faptul că este nevoit să aducă forţă de muncă de la Iaşi. (G.E.)
CITEŞTE:
 S-a plâns şi Tincu la întâlnirea cu ambasadorul: Din Hârlău aducem oameni
[[banner]]