Portariuc violent la lansare : Gaşcă, furat, paroxism, aberaţie

 

Candidatul Uniunii Social Liberale pentru Primăria Botoşani a avut probabil cel mai violent discurs de la nominalizare. În faţa sălii pline a Casei Sindicatelor Ovidiu Portariuc a atacat mai întâi fosta guvernare, a cărei nerealizări le-a conexat cu conducerea municipalităţii.

El a lăudat liderii naţionali ai PSD, PNL şi PC pentru că „au găsit calea de salvare a ţării” şi a făcut câteva promisiuni botoşănenilor: rezilierea contractului de ridicare/blocare a maşinilor, negocieri directe cu potenţialii investitori, facilităţi pentru botoşănenii care se întorc să investească acasă, reînfiinţarea corpului de control al primarului, drumuri europene de acces pre municipiu. Portariuc l-a atacat direct pe primarul Cătălin Flutur, dar a revenit cu insistenţă la viceprimarul Florin Ghiorghiţă, criticându-l indirect şi pe postul primar PSD Florin Egner, atunci când a afirmat că Botoşani nu a avut vreodată o direcţie.
Redăm cuvânt cu cuvânt cele mai importante pasaje din discursul de 12 minute al consilierului PSD:
„Trebuie să dăm oraşului o direcţie pe care, din păcate, nu a avut-o niciodată”
„Suntem astăzi în această sală pentru a lansa un nou drum pentru Botoşani nu doar nişte candidaţi. Suntem atât de mulţi azi, aici în sală, în afara sălii şi în oraş, alături de noi, alţii pe care îi auzim atunci când mergem pe stradă, în cartiere, pentru că noi, echipa USL, avem un proiect. E un proiect cerut de oamenii din stradă, pe care îl simţiţi cu toţii. E vorba de schimbarea unui mod de a face politică care a fost dus la paroxism şi aberaţie de către guvernarea PDL”.
„Trebuie să dăm oraşului o direcţie pe care, din păcate, nu a avut-o niciodată, iar această direcţie trebuie să ducă la rezolvarea principalelor probleme de pe agenda botoşănenilor, locuri de muncă, locuri de muncă şi încă o dată locuri de muncă”.
„Nu l-am auzit prea des pe dl. Flutur să vorbească de locuri de muncă. A spus ceva anul trecut, a spus că locurile de muncă nu sunt în fişa postului de primar, deci puteţi să suferiţi cât vreţi, să staţi în şomaj cât vă mai ţine statul, puteţi să treceţi prin cele mai grele momente, nu e treaba d-lui Flutur. El se ocupă foarte eficient de borduri şi de panseluţe”. 
„Viceprimarul Ghiorghiţă se găseşte să nea dea tuturor lecţii de moralitate”
„Şi a mai spus ceva dl Flutur, a spus că sunt locuri de muncă dar că dvs. nu vreţi să munciţi. Bine că munceşte dl viceprimar Ghiorghiţă şi toată gaşca din jurul d-lui Flutur. Se pricep la panseluţe de zeci de milioane, la borduri de alte zeci de milioane, la ridicat de maşini de alte zeci de milioane pentru a lua banii din buzunarele dvs.”
„Unde a fost când le-a fost greu botoşănenilor? Vă spun eu: la mese şi ospăţuri cu dl Boc şi d-na Udrea”.
„Viceprimarul Ghiorghiţă se găseşte să nea dea tuturor lecţii de moralitate, de bun simţ. Dânsul a spus zilele trecute ceva de genul: românii parcă sunt învăţaţi numai să fure. Remarc faptul că dl. Ghirghiţă ne împărtăşeşte mult din experienţa domniei sale”.
CITEȘTE ȘI:
 ACUM : Sute de USL-işti la miting cu muzică populară