Portariuc trimite poliţiştii locali la oamenii care nu se uită la TV – AFLĂ motivul

Primarul de Botoşani a anunţat că încearcă să iniţieze o campanie de promovare şi informare, alături de cadrele Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) cu privire la înşelăciunile cărora le cad victime mai ales bătrânii, cea mai folosită fiind Metoda Accidentul.

 


„Oameni care nu au fost informaţi, care nu se uită la televizor”

Această problemă a fost ridicată în cadrul comisiei de ordine şi siguranţă publică care s-a întrunit săptămâna trecută la Primăria Botoșani. Poliţiştii susţin că astfel de cazuri pot fi evitate dacă persoanele vârstnice ar fi mai informate cu privire la modul de a acţiona al infractorilor.
„Vrem să punem accent pe o campanie de informare, cei de la IPJ ne-au explicat o serie de situaţii şi anumite scheme de înşelătorii prin care sunt escrocaţi oamenii. Oameni care nu au fost informaţi, care nu se uită la televizor, care nu citesc presa şi nu cunosc acest tip de infracţiune şi sunt victime”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Mai informat, mai puternic

Deja, la nivel de Inspectorat, poliţiştii au derulat acţiuni din cadrul acestei campanii de informare, mai ales în rândul pensionarilor şi rezultatele nu ar fi întârziat să apară.
„Au reuşit deja să facă această prevenire prin agenţi care merg din uşă în uşă să vorbească cu bătrânii. Şi chiar a avut un caz în care o bătrână proaspăt instruită le-a dat pe mână doi infractori de genul acesta. I-a primit, i-a ascultat, şi-a dat seama că este vorba de această metodă, a sunat la Poliţie şi i-a prins pe ăia imediat. Deci, dacă lumea ar fi informată s-ar diminua foarte mult genul acesta de infracţiuni”, a mai spus primarul Ovidiu Portariuc.
Practic, prin Metoda Accidentul, autorii acestor infracţiuni apelează victimele cărora le transmit faptul că, o persoană apropiată a fost victima unui accident rutier şi are nevoie urgentă de sprijin bănesc. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Înşelăciuni de 10.000 $ de după gratii, femei şi-un deţinut în gruparea „Accidentul”