Portariuc – şedinţă de 10 milioane euro la Consiliul Local

 

Primarul municipiului reşedinţă a convocat pentru vineri o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Botoşani. Principalul proiect de pe ordinea de zi îl reprezintă aprobarea indicatorilor tehnici pentru contractarea creditului de 42 milioane de lei de la Banca Mondială.
Ovidiu Portariuc sedinta de 10 milioane euro
Aleşii de la municipiu au adoptat deja două hotărâri privind efectuarea împrumutului, iar în cea de mâine ar urma să se regăsească date exacte. Printre altele, creditul va fi returnat în 12 ani, iar Primăria Botoşani va beneficia de o perioadă de graţie de doi ani. Trei sferturi din sumă va fi utilizată pentru cofinanţarea proiectului de reabilitarea a sistemului de termoficare, iar restul pentru cofinanţarea Parcului Regional de Agrement Cornişa.
„Ideea este că fără împrumutul acesta proiectul pe termie ar fi blocat. Pentru a putea continua proiectele avem nevoie de acest credit”, ne-a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
La şedinţă sunt aşteptaţi să participe şi reprezentanţii firmei de consultanţă care a intermediat obţinerea împrumutului de la Banca Mondială. Este primul accesat de municipalitate de la instituţia financiară în cauză, în precedentele legislaturi optându-se pentru contracte cu bănci comerciale.
CITEŞTE ŞI:
 Cum e cu gradul de îndatorare? Primăria împrumută 10 milioane euro – DOCUMENT