Portariuc: S-a furat pământ de la Cornişa, Alexa: Habar n-are pe ce lume trăieşte

 

Acuze cu pământ furat de la marginea oraşului de persoane private, amenzi aplicate de Poliţie Locală şi indiferenţă din partea fostei structuri de conducere a Primăriei Botoşani. Sunt ingredientele unei afirmaţii picante oferită de primarul Ovidiu Portariuc care a declarat că la momentul în care a preluat mandatul de primar, din zona Cornişa se furau cantităţi însemnate de pământ.

„Cărau pământ…s-a lăsat de izbelişte”

Această situaţie ar fi avut loc în opinia primarului din cauza unei scăpări a fostei conduceri din Primărie şi care ar fi fost remediată imediat după luna iunie a anului trecut. „Pot să vă spun că în momentul în care am ajuns eu la Primărie se fura pământ acolo, se căra cu camioanele şi am trimis Poliţia Locală zilnic până au reuşit să amendeze şi să stopeze furturile din zona respectivă. Diverşi particulari, persoane fizice care cărau pământ şi aţi văzut că s-au pus acolo indicatoare cu amendă cu proprietate privată şi accesul interzis, înainte s-a lăsat de izbelişte, s-a cărat câteva luni de zile de acolo, asta nu s-a văzut probabil înainte de iunie”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

„Habar n-are pe ce lume trăieşte”

De cealaltă parte, fostul viceprimar Cătălin Alexa îl contrazice pe actualul primar şi susţine că de fapt respectivul pământ era cărat cu buna ştiinţă a conducerii Primăriei şi era folosit în municipiu pentru acoperirea unor şanţuri. „Pământul nu s-a furat, s-a luat şi s-au astupat şanţurile din oraş cu pământul acesta. Deci el habar nu are pe ce lume trăieşte. Le-am arătat exact de unde să ia pământ pentru că acolo urmau să fie efectuate săpături practic cu proiectul Cornişa. Şi atunci reduceam din cantităţile de lucrări de la constructorul de la Cornişa. Dar după ce nu am mai fost noi, s-a luat în neştire, am înţeles că au prins şi pe cineva de la Suceava care lua pământ, cât am fost noi a fost controlată treaba asta”, a spus fostul viceprimar Alexa.
CITEŞTE:
 Cornişa nu este contestată, primar:Ce ar mai putea spune opoziţia?