Portariuc nu-l primeşte pe Eugen Ţurcanu în Primărie – AFLĂ ce a declarat în plenul CL

Imediat după ce plenul Consiliului Local Botoşani l-a destituit din nou pe Cosmin Andrei din funcţia de viceprimar şi l-au desemnat iarăşi pe Eugen Ţurcanu în locul său, în sală a revenit şi primarul Ovidiu Portariuc.

 

La scurt timp după ce Eugen Ţurcanu anunţase că marţi dimineaţă va veni la biroul de la Primărie Botoşani, cerând să nu îi fie închis, edilul şef a dat de înţeles că nu îi va permite acestuia să îşi înceapă activitatea la municipiu. El a recunoscut noua majoritate din CL Botoşani, dar a cerut consilierilor să aştepte avizul de legalitate al prefectului Costică Macaleţi, lăsând astfel să se înţeleagă faptul că primul reprezentant al Guvernului în Botoşani ar putea ataca şi noua hotărâre.
„Majorităţile şi intenţiilor lor trebuie validate legal, deci până în momentul în care nu vom primi confirmarea legalităţii desfăşurării acestei şedinţe şi a procedurii, până în acel moment sigur că lucrurile îşu urmează firesc, cursul”,
a afirmat primarul Ovidiu Portariuc.
El a subliniat că nu a luat parte la şedinţă şi nu poate exprima un punct de vedere privind legalitatea actului adoptat de consilierii locali.
Văzând poziţia edilului şef, Eugen Ţurcanu a făcut un nou apel primarului ca mâine la ora 8:00 să îi pună la dispoziţie un birou pentru a-şi începe activitatea de viceprimar. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Țurcanu l-a anunțat pe primar că mâine vine la birou: Andrei să descuie ușa…