Portariuc nu-l primeşte pe Buhăianu în PSD : Mai are de aşteptat

 

Primarul de Botoşani, care a promis în întreaga campanie electorală că îşi doreşte „schimbarea până la capăt” a reacţionat la rândul său la anunţul intrării în partid a deputatului Cătălin Buhăianu, ales pe listele PDL. În calitatea sa de vicepreşedinte atât la organizaţia judeţeană, cât şi la cea municipală, a făcut public joi dimineaţă că parlamentatul ex-democrat liberal „mai are de aşteptat până să fie primit în PSD Botoşani”.

Asemenea altor lideri ai filialei şi Ovidiu Portariuc susţine că transferul demnitarului s-a făcut fără consultarea organizaţiei PSD din Botoşani şi, prin urmare, acest lucru nu înseamnă automat că va fi primit să activeze în organizaţia PSD din Botoşani. „Cred că atunci când vrei să faci parte dintr-o echipă trebuie mai întâi să ai acordul membrilor săi. Echipa PSD din Botoşani nu a fost consultată şi prin urmare consider că dl Buhăianu a făcut doar o declaraţie de interese care este încă departe de a se concretiza în realitate”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Acesta a mai arătat că, potrivit statutului PSD, Buhăianu trebuie să parcurgă o serie de etape pentru a putea fi primit în partid şi în niciun caz nu poate pretinde la candidatură în următorii ani.
CITEŞTE ŞI:
Scandal în PSD după primirea lui Buhăianu : Am dat comandă de colivă
„Vreau să le transmit cetăţenilor şi colegilor din PSD Botoşani că noi nu am luptat împotriva PDL şi a guvernării Boc-Udrea-Băsescu pentru a le înşela speranţele într-o reală schimbare. Am format la nivel de Botoşani o echipă bine pregătită, cu tineri ambiţioşi şi oameni cu experienţă în administraţie care doresc să schimbe modul în care facem politică la nivel local. Nimic şi nimeni nu va schimba sensul pe care am pornit pentru a demonstra că politica poate să schimbe în bine viaţa cetăţenilor prin proiecte şi soluţii concrete”, a concluzionat Ovidiu Portariuc. Aceasta este a doua poziţie critică publică a noului edil şef de Botoşani după învestire la adresa unor lucruri care se întâmplă în PSD.
CITEŞTE ŞI:
 Răzbunare cruntă anti-Buhăianu cu maşină mortuară şi poster electoral la PDL – VIDEO & FOTOGALERIE