Portariuc le-a interzis pânda din trafic poliţiştilor locali

 

Prima şedinţă de permanenţă a adus şi o serie de cerinţe de la primarul Ovidiu Portariuc pentru şefii structurilor aflate în subordinea Primăriei municipiului Botoşani. Parte dintre acestea au fost îndreptate către Poliţia Locală.
Ovidiu Portariuc a declarat că i-a solicitat şefului de la această instituţie ca în noul an să se concentreze mai ales pe zonele în care este înregistrată o infracţionalitate ridicată şi mai puţin pe partea rutieră.
Am avut o discuţie cu dl. Onuţu legată de modul în care repartizează efectivele în teren şi am adus la cunoştinţă anumite situaţii pe care le-am sesizat atunci când anumite echipaje de la circulaţie stau şi se ocupă cu zona care ar intra în competenţa Poliţiei Rutiere dând amenzi şi realizând acea pândă cunoscută”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Primarul a declarat că nu-şi doreşte ca echipajele de poliţişti locali să mai stea „la pândă” pentru a-i sancţiona pe şoferii botoşăneni neatenţi în trafic.
„Le-am spus că infracţionalitatea este mai importantă şi trebuie ţinută sub control deci să concentreze mai mult pe anumite zone efectivele şi să lase circulaţia şi amenzile pe circulaţie pe zona Poliţiei Rutiere. Cele două echipaje pe care le-am sesizat că fac pândă în aceleaşi zone, mi s-a spus că de la Poliţia Municipală a venit directiva, ei au efective, noi trebuie să ne ocupăm de piaţă unde sunt reclamaţii că există mici furturi din buzunare, acolo trebuie să se concentreze activitatea Poliţiei Locale”, a mai spus primarul. (G.E.)
CITEŞTE:
 Un director din Primărie luat la întrebări cu „pază pe ochi frumoşi”
[[banner]]