Portariuc la conferința PSD : Suntem cea mai bună echipă

Ovidiu Portariuc și-a început discursul pregătit pentru conferință prin a trimite un salut botoșănenilor de la sate și comune, fiind aplaudat continuu de cei aflați în sală.

 

Suntem prezenți și facem treabă în toate colțurile județului nostru și în toate județele țării. Am învățat cu toții că politica adevărată este printre oameni și pentru oameni. Am învățat să ascultăm pulsul adevărat al poporului”, a spus Ovidiu Portariuc în fața sutelor de social democrați.
Liderul PSD a mulțumit celor din toate organizațiile care au făcut sacrificii și au deschis astfel calea către victoriile obținute din 2012 și până în prezent.
Suntem cea mai bună echipă, din Primărie, din administrație, cea mai bună echipă la guvernare. Sper să rămânem în această formulă după victoria de la alegerile euroarlamentare. Vreau să mulțumesc tuturor, pentru lupta care ași dus-o și pentru rezultatele excepționale pe care le-am obținut. Am reușit să câștigăm cu peste 40% în județul Botoșani și peste 37% în municipiul Botoșani”, a mai spus Ovidiu Portariuc.
Președintele executiv al social democraților a mai menționat că anul 2014 este cel care deschide viitorul pentru partidul pe care-l reprezintă.
Am reușit să aducem cele mai mari investiții din ultimii 25 de ani, cu ajutorul Guvernului condus de Victor Ponta, iar poate cel mai important lucru este să readucem PSD pe locul care-l merită. Acela de cel mai mare și puternic partid din Botoșani și România”, a adăugat Ovidiu Portariuc.
Evident, a făcut un apel și către Traian Băsescu de a lăsa țara să-și continue drumul și să-și înfrângă obsesia către putere. (G.E.)
CITEȘTE:
 ACUM : Sute de PSD-iști la Casa Sindicatelor au înroșit sala pentru Ponta : GALERIE FOTO