Portariuc îşi susţine sondajul şi atacă iar PDL-ul că şi-a tras televiziune

 

La finalul unei zile în care atât liberalii, cât şi democrat-liberalii şi ecologiştii au contestat sondajul făcut de firma cu care colaborează PSD Botoşani şi în care era dat cu 51,7% intenţie de vot, primarul Ovidiu Portariuc a dat un răspuns.
ovidiu portariuc sondaj

Ca şi la precedentele dispute politice sau scandaluri publice generate şi de această dată edilul şef a evitat o confruntare directă, preferând o postare pe Facebook. La fel ca şi acum o lună sau un an, acesta continuă să aducă acuze PDL-iştilor.
„Mulţumesc botoşănenilor pentru răbdare şi încredere! În ciuda războiului mediatic coordonat din sediul PDL în ultimele 6 luni în care au fost aruncate importante resurse financiare şi logistice, inclusiv un post TV local, botoşănenii demonstrează că nu mai pot fi păcăliţi aşa uşor. Continuăm până la capăt!” arată Ovidiu Portariuc, fără să precizeze la ce „capăt” se referă.
„Mitoman” şi „ajunge să creadă propriile minciuni”, au fost doar două dintre afirmaţiile făcute ieri la sediul PNL Botoşani de către liderii liberali după sondajul dominat covârşitor de PSD-işti şi Ovidiu Portariuc. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Liberalii şi sondajul cu PSD-iştii campioni: Excitaţi la maxim, bătaie de joc

ovidiu portariuc sondaj facebook

 
CITEŞTE ŞI:
Ce coincidenţă! Ziarul cu sondajul PSD campion dat gratuit în oraş -
FOTOGALERIE
[[banner]]