Portariuc îi suflă-n ceafă lui Țurcanu : A dat bir cu fugiții, a pus lacătele pe birouri

Președintele executiv al PSD Botoșani a criticat poziția președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu privitoare la neintroducerea pe ordinea de zi a ședinței ordinare de duminică, 28 septembrie 2014 a proiectului privind schimbarea vicepreședinților.

 

Ovidiu Portariuc a declarat că, Florin Țurcanu a preferat să fugă de momentul în care se va afla în postura în care va pierde controlul din CJ.
În urmă cu câteva zile s-a depus un proiect de schimbare a majorității la CJ așa cum v-am anunțat la conferința trecută pe data de 19. Din păcate așa cum era de așteptat, de anticipat, reacția dlui Țurcanu nu s-a lăsat așteptată Domnia sa a dat bir cu fugiții, a încuiat ușile, a pus lacăt pe birourile CJ, pe un termen deocamdată de două luni de zile, nu știm când se întoarce, unde se află”, a declarat Ovidiu Portariuc, președintele executiv al PSD.
Liderul PSD a mai arătat că oricum mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor accelera și la CJ așa cum s-a întâmplat în Consiliul Local, adică vor fi schimbați atât vicepreședinții cât și majoritatea politică, în ciuda tertipurilor șefului CJ.
Prin diverse tertipuri încearcă să blocheze această inițiativă, pe motiv că acel proiect n-a ajuns la domnia sa, dl. vicepreședinte de asemenea este plecat în delegație și se va întoarce probabil cu câteva minute înainte de ședința de CJ. Toate aceste tertipuri nu arată decât teama președintelui CJ, faptul că nu mai are control  asupra CJ”, a adăugat Portariuc.
Ovidiu Portariuc a amintit și de un eventual abuz în funcție și a declarat că: ”Nu o să poată sta în concediu până în 2016, această schimbare va veni mai devreme sau mai târziu. Din punctul nostru de vedere este un abuz clar”, a încheiat liderul PSD.
CITEȘTE:
 Țurcanu a convocat ședință ordinară de CJ duminică dimineață la ora 8:00