Portariuc : Este ziua în care mă bucur cel mai mult de la preluarea mandatului

 

Primarul de Botoşani a făcut această declaraţie cu mai puţin de două săptămâni înainte de a se împlini un an de la alegerile locale. Motivul îl constituie o adresă primită de la Ministerul Apărării Naţionale prin care instituţia şi-a dat acordul pentru transferarea a 47 de hectare din patrimoniul său în cel al Consiliului Local Botoşani.
Ovidiu Portariuc terenuri MApN

 Locuințe și puneri în posesie pe terenurile Armatei

„Asta înseamnă că Botoşaniul poate din nou respira”, a afirmat primarul Ovidiu Portariuc. Acesta a explicat că jumătate din teren va fi utilizat pentru locuinţele destinate tinerilor şi promise în campania electorală, iar cealaltă pentru punerea în posesie a aproximativ 200 de botoşăneni care au drept de proprietate, dar pentru care nu mai existau suprafeţe disponibile. Paşii următori pentru ca municipalitatea să devină şi în acte proprietar al suprafaţei în cauză este aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local şi apoi adoptarea unui act normativ de către Guvern.

Ori construiește în trei ani, ori dă pământul înapoi

În schimb, Primăria Botoşani trebuie să cedeze jumătate din locuinţele construite unor militari de la Botoşani, 187 fiind numărul minim solicitat de MapN şi acceptat de municipalitate. De asemenea, blocurile trebuie ridicate în maxim trei ani, în caz contrar terenul trebuind înapoiat către MapN. „Acest lucru ne obligă să începem cât mai repede lucrările acolo”, a mai spus Ovidiu Portariuc. Acesta a adăugat că, în alte localităţi din ţară s-au pierdut terenurile tocmai pentru că autorităţile locale nu au reuşit să ridice blocurile în termenul stabilit de minister.
CITEȘTE ȘI:
 Flutur şi DOCUMENTUL care pulverizează povestea cu terenul pentru locuinţe ieftine