Portariuc, cartuşul din preziua alegerilor : vremea baronilor Conţac, Flutur a trecut

 

Liderul municipal al PSD Botoşani a atacat vineri dimineaţă voalat vechea gardă din partid. Într-o conferinţă de presă organizată la sediul partidului primarului a dezavuat modul în care se făcea politică social-democrată în urmă cu trei ani de zile.
Vazdoaga Portariuc Marcu PSD Botosani

„Vine timpul unor alte modele de politicieni”

Plecând de la mulţumirile pe care i le-a adus senatorului Gheorghe Marcu la depunerea de către acesta a demisiei din partid, Ovidiu Portariuc a înfierat precedenta conducere a organizaţiei. În opinia acestuia deja fostul şef al PSD Botoşani a fost unul dintre reformatorii partidului, unul dintre cei care a dat un alt ton politicii în Botoşani. „Este cel care a dat dovadă de deschidere, de toleranţă, de raţiune, de un model în politică care a pus capăt în Botoşani unei anumite perioade în care la modă erau baronii. Eu am spus-o zilele trecute că vremea baronilor a trecut, fie că ei se numesc Conţac sau Flutur şi că vine timpul unor alte modele de politicieni, iar dl preşedinte a făcut această tranziţie, a pus capăt unei anumite perioade în care se hotărau lucrurile unilateral, în care decizia venea doar de sus în jos, în care doar un singur om era”, a afirmat Ovidiu Portariuc.

„E un model pe care eu încerc să îl duc mai departe”

Potrivit acestuia, în mandatul lui Gheorghe Marcu la PSD Botoşani au ajuns în primele rânduri oamenii de valoare deoarece au putut să îşi expună punctul de vedere fără teama unor represalii. „Dând dovadă de această deschidere, în urmă cu doi ani, în 2010, când au fost alegeri la municipiu, când am început să candidez şi eu la funcţia de vicepreşedinte, n-am întâlnit nici un fel de piedică şi dlui a spus că toată lumea este binevenită: «dacă crezi că poţi să faci şi să spui ceva, candidează». N-am întâlnit nici un fel de oprelişti şi cred că e un model pe care eu încerc să îl duc mai departe”, a mai afirmat Ovidiu Portariuc. Acesta a făcut consideraţiile cu exact.
CITEŞTE ŞI:
„Varianta Portariuc” a picat la PSD, ar creşte șansele lui Hălăşanu
 Portariuc beştelit de Conţac : A ieşit pe vot politic (…), peste patru ani unde te duci?