Portariuc, atac la proiectul Cornişa, Alexa: Se vede că sunteţi nou în CL

 

Nou intratul în Consiliul Local, Ovidiu Portariuc a avut o interpelare în şedinţa ordinară de miercuri privitoare la împrumutul bancar pe care Primăria intenţionează să îl facă pentru a putea obţine partea de confinanţare pentru o serie de proiecte, inclusiv cel al parcului de agrement de la Cornişa, care va fi realizat cu fonduri europene.

Ovidiu Portariuc a declarat că în actuala situaţie economică un astfel de parc agrement nu ar fi fost unul tocmai prioritar. „Părerea mea pe care o am în ceea ce priveşte proiectul parcului de agrement ca şi prioritate pentru Botoşani, părerea mea este că ţinând cont de realitatea economică actuală şi de gradul de îndatorare a Primăriei, eu nu spun că nu ar fi necesară o asemenea investiţie dar nu ştiu în momentul de faţă dacă investiţii în parcuri de agrement sau categorii de investiţii care nu ştim ce venituri vor genera, în ce măsură este sustenabilă. Investiţia de la Cornişa nu mi se pare sustenabilă în momentul de faţă şi aici argumentele mele sunt legate de gradul de realizare a veniturilor şi anume de scăderea la anumite categorii, asta arată un grad de contracţie a mediului economic actual. Preocuparea mea este legată de modul în care vom reuşi restituirea acestor dobânzi peste câţiva ani în condiţiile în care mediul economic local se contractă, de asemenea şi responsabilitatea celor care acceptă acest împrumut mă interesează”, a declarat Ovidiu Portariuc în şedinţa de CL.
"Nu prea sunteţi la curent cu dorinţele botoşănenilor"
În replică, viceprimarul Cătălin Alexa l-a invitat pe consilierul local PSD în judeţul vecin unde sunt înfiinţate astfel de locaţii de agrement şi care se bucură de succes chiar şi pe vremuri de criză. „Acum înţeleg domnule Portariuc că sunteţi nou în Consiliul Local şi în domeniul administraţiei şi nu prea sunteţi la curent cu dorinţele botoşănenilor. O să vă invit să mergeţi să vedeţi bazinele de la Suceava şi de la Gura Humorului cam care este gradul de umplere şi cam câte maşini de Botoşani o să număraţi la acele bazine. Referitor la sustenabilitatea acestui proiect, este întocmit studiul de fezabilitate şi o analiză cost – beneficiu şi dacă doriţi vi se pun la dispoziţie să vedeţi că este sustenabil”, i-a răspuns ironic viceprimarul Cătălin Alexa.
Cătălin Alexa a fost completat de primarul Cătălin Flutur care a afirmat că acest proiect ar fi fost poate mai lesne de înţeles dacă în prealabil s-ar fi citit raportul de specialitate. „Nu mai vorbim acum despre o oportunitate sau nu a investiţiei pentru că a fost o decizie şi mai multe decizii succesive ale CL cu majoritate de voturi, în afară de locuri de muncă care se vor crea pentru botoşănenii care vor lucra acolo, ştiu sigur că foarte, foarte mulţi vor veni aici, vor fi condiţii pentru copii, pentru cei tineri mai ales, am spus acest lucru în condiţiile în care în Botoşani nu se găseşte lucrul acesta”, a declarat primarul.
Împrumutul de 20 de milioane de lei noi are ca scop susţinerea financiară a unor obiective de investiţii, respectiv „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice” unde aportul municipalităţii  va fi de 10 milioane de lei şi „Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa Botoşani” şi „Reabilitare şi modernizare străzi urbane în municipiul Botoşani”, unde partea Primăriei este de 5 milioane pentru fiecare program în parte. (G.E.)