Primarul Ovidiu Portariuc s-a arătat extrem de nemulţumit de modul în care se prezintă agenţii de la firma de pază privată cu care Primăria Botoşani a semnat o înţelegere contractuală valabilă până la finele anului în curs. Edilul şef a lansat deja o serie de avertismente care, dacă nu îşi vor găsi ecou, s-ar putea solda cu rezilierea contractului cu firma de securitate.
"Vom avea condiţii mult mai drastice pentru cei care vor participa la această licitaţie"
Motiv pentru care edilul şef a anunţat că anul viitor, când municipalitatea va organiza o nouă licitaţie, vor fi introduse condiţii de participare mult mai stricte faţă de cele actuale.
„Intenţionăm să schimbăm de la anul condiţiile pentru contractul cu firma de pază care va expira la finele anului. Vom avea condiţii mult mai drastice pentru cei care vor participa la această licitaţie. Nu vreau să spun acum care sunt, dar cu siguranţă trebuie să se simtă un nivel de siguranţă a cetăţeanului”, a declarat p
rimarul Ovidiu Portariuc.
De asemenea, edilul şef a mai spus că este nemulţumit atât de modul în care arată agenţii de la firma privată de pază, cât şi de echipamentul pe care îl poartă, aspecte în privinţa cărora are aşteptări de remediere.
Nemulţumit şi de poliţişti
„Noi le-am trimis nenumărate avertizări, dacă nu-şi iau măsuri reziliem contractul până la finalizarea lui, nu trebuie să aşteptăm până în luna decembrie cu privire la atitudinea agenţilor, echiparea lor, tot ceea ce înseamnă ceea ce ne aşteptam. Vom introduce alte clauze mult mai stricte”, a afirmat
Ovidiu Portariuc.
Nemulţumit s-a arătat a fi şi de modul în care sunt văzuţi în patrulări poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
„Am discutat de nenumărate ori şi mi s-a răspuns că nu au oameni. Ştiţi că am avut aici şedinţe, le-am solicitat inclusiv patrule cu câini, au spus că o să încerce, au doar două patrule de acest gen”, a încheiat
primarul.
Discuţia a avut loc în contextul evenimentelor şocante care s-au produs în seara zilei de marţi, 15 octombrie 2013 când şase fete şi o femeie au fost lovite cu bestialitate în plină stradă.
(G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Andrei nemulţumit de firma de pază: Aşteptam agenţi mai impozanţi