Portar, rezervă a lui Tătărușanu, în pregătiri cu FC Botoșani - FOTOGALERIE

Un alt portar care a ajuns în cantonamentul de la Gura Humorului ar putea semna cu FC Botoșani. Are 35 de ani și a evoluat în trecut la mai multe echipe de prestigiu din România. 

 

Călin Albuț a ajuns încă de duminică după amiază și a efectuat primul antrenament cu roș-alb-albaștrii de la FC Botoșani. 

”Azi Călin Albuț a făcut primul antrenament cu noi și totul a decurs normal, sper să se acomodeze cât mai repede cu noii colegi și să ne poată ajuta”
Alin Bordeanu, antrenor cu portarii FC Botoșani

Cine este Călin Albuț? 


Călin Albuț a început să joace fotbal la formația de juniori CSȘ Bistrița, din orașul său natal. În 1999, a început să joace fotbal la nivel de seniori, activând timp de un sezon la Hârtia Prundu - Bârgăului, formație din eșalonul al patrulea din România. Începând din sezonul 2000-2001, Albuț a ajuns la FC Baia Mare, alături de care a promovat în Liga I, însă clubul băimărean a vândut locul lui FCM Bacău.

 

Wikipedia mai scrie că peste un sezon, Albuț și Baia Mare au fost din nou aproape de promovare, însă au pierdut barajul cu Farul Constanța. Portarul a rămas la această echipă până la retrogradarea acesteia în Liga a III-a, după sezonul 2003-2004. Din următorul sezon a ajuns la Gloria Bistrița, pentru care a evoluat însă în doar două partide în primul sezon.

 

Treptat, a devenit titular între buturile formației conduse pe atunci de Jean Pădureanu, iar în sezonul 2006-2007 Călin a evoluat în 33 de partide, ajutând-o pe Gloria Bistrița să ocupe locul șase la finalul campionatului. În perioada de transferuri, a fost aproape de a ajunge la Rapid București, însă statutul de viitoare rezervă a lui Dănuț Coman l-au îndemnat să rămână la Bistrița.

 

Totuși, sezonul 2007-2008 avea să fie tot unul de prost augur pentru Albuț, deoarece acesta a fost mai mereu rezerva lui Ciprian Tătărușanu. Acesta a fost ulterior vândut la Steaua București, însă a fost cedat de Steaua la Bistrița până la finalul sezonului 2008-2009. Odată cu retrogradarea Bistriței, Albuț se transferă la FCM Târgu Mureș, urmând să ajungă și la Rapid iar mai apoi la Viitorul Constanța. (G.E.)