Popovici după victoria de la Braşov: Demonstrăm că merităm să fim în Liga 1

 

Fericit după rezultatul pozitiv obţinut de elevii săi la Braşov, antrenorul principal al FC Botoşani a declarat că echipa demonstrează prin evoluţiile din teren că merită să se afle în primul eşalon fotbalistic. De cealaltă parte, omologul său din Braşov a fost aruncat de victoria botoşănenilor în cea mai neagră deziluzie fotbalistică care l-ar putea costa chiar contractul cu clubul de sub Tâmpa.

Cu toate că prima parte a meciului nu anunţa deloc o victorie a botoşănenilor, repriza întâi fiind dominată de gazdele care au fost încurcate de portarul Vasile Curileac, sorţii le-au surâs elevilor lui Cristi Popovici care parcă s-au trezit la viaţă în mitanul secund. "Demonstrăm că merităm să fim în Liga 1, avem 4 etape fără înfrângere. Norocul nostru a fost portarul care ne-a salvat la începutul meciului", a spus la finalul meciului, Cristi Popovici.
De cealaltă parte, cu două egaluri şi două înfrângeri la activ, antrenorul stegarilor devine tot mai îngrijorat de continuitatea la clubul braşovean. "Situaţia devine îngrijorătoare! Nu reuşim să înscriem şi asta mă deranjează. Este prima mea înfrângere pe teren propriu şi este un moment foarte greu pentru mine", a spus şi Adrian Szabo, antrenor FC Braşov.
Cel puţin pentru următoarele 24 de ore, FC Botoşani stă mândră pe poziţia 1 din clasamentul primei ligi de fotbal a României.
CITEŞTE:
 Reghe, miştouri despre FC Botoşani înainte de marele derby al României