Popovici: Ar fi o onoare deosebită să fim pe locul 1 până se reia campionatul

 

Fericit, după meciul cu FC Vaslui s-a dovedit a fi Cristian Popovici, antrenorul de la FC Botoşani care a spart gheaţa duminică după amiază pe Stadionul Municipal şi a dat startul seriei victoriilor pe teren propriu.

Tehnicianul a declarat că este mândru alături de echipă pentru realizarea din meciul cu echipa lui Porumboiu dat fiind faptul că nimeni din lumea fotbalului nu se aştepta ca după şase etape FC Botoşani să ocupe prima poziţie din clasamentul ligii profesioniste de fotbal. „Noi suntem mândri pentru ce am realizat până acum în astea şase etape şi ar fi o onoare deosebită ca până se reia campionatul peste trei săptămâni să rămânem pe primul loc. Este ceva memorabil în istorie, pe care am tot scris-o aşa câte o pagină de când am promovat. Suntem super mulţumiţi că am reuşit să ne bucurăm şi cu suporterii noştri pentru că reuşisem doar numai victorii în deplasare, de data asta ne-am putut bucura cu toţii, toată suflarea din Botoşani care este alături de echipă”, a declarat Cristian Popovici.
Antrenorul a mai catalogat echipa adversă ca fiind una cu componenţi extrem de valoroşi dar care per total nu şi-a creat ocazii deosebite. Victoria a venit în opinia sa, prin munca asiduă depusă în teren de elevii săi a căror rezultate nu au întârziat să apară. Secretul succesului lui FC Botoşani ar fi în opinia lui Cristi Popovici faptul că echipa a avut timpul necesar pentru a se omogeniza, nefiind făcute foarte multe transferuri.
Meciul l-am pregătit de aşa natură încât să aducă victoria, trasez jucătorilor sarcini foarte clare şi pentru faza de atac şi pentru cea de apărare astfel încât ei să fie foarte liniştiţi în sensul că trebuie să ştie mereu ce au de făcut indiferent dacă mingea este în posesia noastră sau a lor. Acesta este un lucru care le dă încredere şi arată asta pe teren”, a mai spus Popovici.
FC Botoşani va avea după această victorie o mini-vacanţă de trei zile după care întreaga echipă va pleca într-un cantonament montan de opt zile desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc.
CITEŞTE:
 Antrenor Vaslui: Îmi pare rău că Botoşani a spart gheaţa acasă, cu noi