Ponta : Primarul de Botoşani stă la coadă de obicei la aceeaşi d-nă ministru

 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, la Alba Iulia, că opţiunea social-democraţilor este foarte clară în ceea ce priveşte regionalizarea, şi anume că nu se desfiinţează judeţele actuale, informează Agerpres.
Preşedintele PSD crede că nu se pot desfiinţa judeţele actuale, ''pentru că reprezintă anumite identităţi regionale şi culturale''. ''Dar trebuie să faci pe cele opt regiuni actuale trebuie să faci regiuni cu cât mai multe atribuţii de la Bucureşti, de la guvernul central, şi de la judeţe. (...) Nu se vor desfiinţa judeţele şi vom face regiuni în 2013, pentru ca, în 2014, să aibă deja guvern regional, adică consiliu regional, preşedinte al regiuni şi atribuţii cât mai multe date de la guvernul central'', a conchis liderul social-democrat.
Acesta a făcut apoi referire indirectă la proiectul de amenajare a zonei de agrement Cornişa semnat de primarul Cătălin Flutur la sfârşitul lunii septembrie. ''Orice primar de la Sălaj, de la Botoşani, de la Arad se duce şi stă la coadă, la o coadă mare de primari, în biroul unui ministru din Bucureşti, de obicei în biroul aceleiaşi d-ne ministru. Şi stau acolo la coadă ca să le semneze d-na ministru un drum comunal, o piscină rurală din care beau animalele apă, o telegondolă şi aşa mai departe'', a susţinut Ponta. Proiectul de la Botoşani a fost parafat tocmai la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea şi prevede exact amenajarea mai multor bazine, terenuri de tenis, patinoar, etc.