Ponta l-a (re)descoperit pe Flutur, atac la ”pachet” în prima zi de campanie – VIDEO

Prima zi de campanie s-a dovedit a fi una chiar aglomerată. A început la miezul nopții trecute și a continuat în forță pe parcursul zilei cu tot felul de activități, secționate pe culori politice. Nu doar pe plan local a fost vânzoleală ci și prin țară sau capitală.

 

Unii dintre liderii naționali au inclus Botoșanii în gândurile lor, alții, moderatori, în emisiunile proprii.

 

Victor Ponta.

 

A postat un mesaj adresat președintelui României care înainte de campania electorală a cerut partidelor să vină în alegeri cu oameni integri. Iar cetățenilor, să voteze în cunoștință de cauză. Iată ce crede însă fostul președinte al PSD:

 

”A crezut cineva vreodată în minciunile liderilor PNL?! Păi la Târgu Mureș candidează "independent" tot Dorin Florea (cercetat penal), la Arad "imaculatul" Falcă, la Botoșani tot Flutur bătut în 2012 la vot și călcat apoi și de procurori, la Caracal primarul pesedist trecut la PNL și mai sunt zeci sau sute de exemple similare în țară!
Da, știu, ne-a zis Dl Iohannis să avem grijă să votam doar partidele care "fac reforma"! Pe bune, ce spui Klaus?!
Problema este dacă în continuare sunt români care să se lase păcăliți iar și iar de aceleași lozinci și aceeași propagandă! Sper că nu!”
Mesaj postat pe Facebook


Tot pe rețeaua de socializare circulă un crâmpei din emisiunea ”Biziday” moderată de Moise Guran. Asemenea lui Ponta și la modul cel mai sigur fără să se fi vorbit, subiectul este similar.

 

”Noi botoșănenii nu putem fi complici cu astfel de oameni corupți. Iar cei ce sunt dovediți sau despre care exista suspiciuni importante de corupție... NU vor primi votul comunității. ”În Botoșani candidatul PNL pentru Primărie este vizat de o anchetă de corupție. Cătălin Flutur a mai administrat orașul între 2004 și 2012, iar acum este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, în cel de-al doilea mandat”
Se arată într-o parte din materialul video

 

(G.E.)
CLICK  pe video pentru a vedea continuarea