Ponta despre USL : Dacă dăm drumul la ceartă va fi cineva supărat la Botoşani

 

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că va discuta cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, despre rezolvarea problemelor din USL, menţionând că soluţiile cele mai bune vor fi găsite şi menţionând, pe de altă parte, că până acum nu a considerat că este cazul de remanieri în Guvern, scrie Mediafax.
Victor Ponta USL Botosani
El a afirmat anterior că protocolul USL trebuie rediscutat în urma situaţiilor noi şi tensionate apărute după criticile repetate la adresa sa formulate de către senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, deoarece este nevoie de negocierea unor mecanisme de întărire a solidarităţii. "Am rămas pe loc, pentru că realmente, cel puţin din semnalele pe care le-am primit de la colegii liberali, putem să găsim căile prin care să mergem mai departe în formula USL", a explicat liderul PSD.
Preşedintele PSD a insistat că este nevoie să fie stabilite reguli clare de solidaritate în interiorul USL, pentru a nu declanşa certuri înaintea alegerilor europarlamentare, dând printre exemple şi funcţionarea USL Botoşani. "Vor veni alegerile europarlamentare şi, dacă dăm drumul la ceartă, nu o va mai opri nimeni: va fi cineva supărat la Satu Mare, altcineva la Constanţa, altul la Botoşani, şi dacă nu facem nişte reguli clare, ca în 2012, o să fie foarte greu", a arătat Victor Ponta.
CITEŞTE ŞI:
 După ce a „rezolvat” conflictul cu Ţurcanu, Dolineaschi prestează şi la Dâmboviţa