„Ștafeta prieteniei” a fost predată, astăzi, la Botoșani, de pompierii și copiii cu sindrom Down din mai multe județe ale Moldovei, într-o competiție sportivă unică în România.
Fiecare echipă care a participat la concursul „Dezvoltare prin sport - Ștafeta Prieteniei” a avut în componenţă un copil cu sindrom Down, un elev și un pompier. Concurenţii și-au demonstrat abilităţile sportive la atletism – ștafetă. Pompierii au descoperit nişte copii minunaţi, sinceri, iubitori, zâmbitori, pentru care locul I nu există, ci doar plăcerea de a practica un sport.
În timp ce copiii participau la activități interactive, părinții au fost angrenați într-o activitate de pregătire în acordarea primului ajutor de bază.
Activitatea de astăzi a constituit un real schimb de experienţă între instituții și organizații nonguvernamentale care oferă protecţie, siguranță și încredere şi o „lume prietenoasă, pură şi zâmbitoare”.
Competiția s-a desfășurat în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 11 din municipiul Botoșani, fiind organizată de Asociația „DOWN ACTIV” Moldova în parteneriat cu Clubul Sportiv „SPORTURI ADAPTATE” Botoșani, Direcţia Județeană pentru Sport și Tineret Botoşai și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, pentru a marca „Ziua Mondială a Sindromului Down”, care se sărbătorește, anual, pe 21 martie.
ISU Botoşani se implică în viaţa comunităţii şi susţine astfel de acţiuni menite să schimbe atitudinea societăţii faţă de persoanele cu sindrom Down prin învăţarea modului corect de interacţionare cu aceştia, încurajarea prieteniilor între copii, înţelegerea şi acceptarea diferenţelor între oameni.