Pompierii avertizează: Atenție la sistemele și mijloacele folosite pentru încălzirea locuințelor

În fiecare an, în sezonul rece, crește numărul incendiilor provocate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite de cetățeni pentru asigurarea confortului termic în locuințe.

 

Aceste evenimente pot fi prevenite dacă sunt respectate mai multe reguli elementare, menite să-i protejeze, atât pe aceștia, cât şi bunurile agonisite de-a lungul vieţii.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea odată cu exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum, trebuie realizate următoarele activități:

 

- verificarea sobelor, a canalelor şi a coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

- tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

- îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

- păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm;

- montarea pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, a unei bucăţi de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m.

 

De asemenea, nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă, iar sobele nu trebuie supraîncălzite.

 

Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, se recomandă următoarele măsuri:

 

- verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;

- interzicerea supraalimentării cu combustibil;

- alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;

- curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.

 

O altă cauză a incendiilor din sezonul rece o reprezintă exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice.

 

Aceste evenimente pot fi evitate prin adoptarea următoarele măsuri:              

 

- nu trebuie utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;

- reparaţiile la instalaţiile electrice trebuie executate doar de personal autorizat;

- nu trebuie suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;

- sistemele de încălzire electrice aflate în funcţiune vor fi supravegheate permanent, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat).

 

Reşourile pot constitui o sursă de aprindere dacă sunt așezate în locuri necorespunzătoare: sub birouri, rafturi, tejghele, aproape de perdele, de pat etc. unde probabilitatea de a intra în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.) este foarte mare.

 

De asemenea, reşourile improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit din cauza puterii mari a acestora şi a deficienţelor ce pot apărea pe circuitele de alimentare, aspecte ce conduc la suprasolicitarea instalaţiei electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store