Pompieri botoşăneni avansaţi în grad, de Ziua Protecției Civile - LISTA & GALERIE FOTO

Pompierii botoșăneni au avut parte la acest important moment din carieră de prezența unora dintre șefii instituțiilor publice de la Botoșani

 

Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, patru pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.

 

Este vorba de un ofițer și trei subofițeri, astfel:

 

  • la gradul de căpitan – Andrei Ferariu;

 

  • la gradul de plutonier adjutant șef – Mihai Alin Aprotosoaie;

 

  • la gradul de plutonier adjutant – Gheorghe Cozmolici;

 

  • la gradul de plutonier major – Marcel Prodan.

 

Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal Muraru a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât munca, implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.

 

Alături de pompieri, la acest moment festiv, au fost prefectul județului, Sorin Cornilă, administratorul public al județului, Cristian Nistor, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, coordonatorul Unității de Primiri Urgențe (UPU) - SMURD, dr. Ramona Guraliuc, managerul Spitalului Județean Mavromativ Botoșani, dr. Monica Delia Adăscăliței, precum și managerul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, dr. Eduard Gurău.