Polițiștii și jandarmii continuă seria AMENZILOR în plină epidemie de coronavirus

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii acționează în permanență pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto.

 

Astfel, au fost efectuate verificări la persoane aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. De asemenea, au fost verificate 453 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de urgență, s-au efectuat controale la 42 de societăți comerciale și 24 de persoane fizice autorizate cu privire la respectarea acelorași interdicții.

 

În urma neregulilor constatate polițiștii botoșăneni au aplicat 81 de sancțiuni în valoare totală de peste 170.000 de lei, dintre care 61 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în valoare totală de 145.000 de lei.

 

În ultimele 24 de ore polțiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 83 de jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, asigurare ordine publică la centre de carantină, misiuni de ordine publică, verificări persoane izolate la domiciliu).

 

Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store