Polițiștii, prezenți într-o biserică din Botoșani: CE au transmis credincioșilor

Activitatea se încadrează în cadrul Proiectului local „Te ajutăm să fii în siguranță”.

 

În data de 8 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității au fost prezenți la Biserica Parohiei Sfântul Voievod Ștefan cel Mare Cătămărăşti Deal cu ocazia slujbei prilejuite de Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavril.

 

Activitatea se încadrează în cadrul Proiectului local „Te ajutăm să fii în siguranță”, proiect ce se derulează în parohiile din județul Botoșani, activitățile fiind desfășurate de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității. Grupul țintă este format din femei, copii sau alți enoriași care frecventează slujbele religioase din cadrul parohiilor care vor fi cuprinse în program. 

 

Cu sprijinul Protopopiatului Botoșani şi cu suportul Preotului Slujitor Crețu Vasile, polițiștii de prevenire au informat persoanele prezente pe tema drepturilor victimelor violenței în familie , accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie.

 

Accentul  s-a pus pe  transmiterea unor sfaturi utile în situația în care aceștia din urmă sunt implicați în situații conflictuale intrafamiliale, ce pot face în astfel de situații, dar și informații referitoare la modificările legislative apărute în situațiile de violență în familie. 

 

Astfel,  cetățenii au primit materiale tipărite în cadrul parteneriatului inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) , material informativ care precizează condițiile în care se poate solicita un ordin de protecție, serviciile de care poate beneficia o victimă și o serie de recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.