Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă 

În parcările adiacente piețelor s-a urmărit prevenirea și constatarea faptelor de comercializare a produselor agricole direct din autovehicule. 

 

În zilele de 10 și 11 septembrie 2024, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate Comercială au desfășurat acțiuni punctuale în piețele de pe raza municipiului Botoșani, cu scopul de a verifica modul în care comercianții, producători agricoli de legume și fructe, precum și persoanele juridice care desfășoară astfel de activități respectă legislația privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor agricole, precum și regulamentul de organizare și funcționare a piețelor.

 

Astfel, în parcarea din strada Armeană nr. 2 au fost surprinse 13 persoane în timp ce comercializau struguri direct din autoutilitare. Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus măsuri de sancționare conform prevederilor art. 32, lit. g din Hotărârea de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 292/2017 – Regulament de organizare a circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani, cuantumul amenzilor fiind de 4.800 lei

 

Potrivit art. 32 lit. g) din actul normativ mai sus amintit este interzisă vânzarea oricăror produse, pe suprafeţele destinate circulaţiei pietonilor, parcărilor cu plata şi trotuarelor aferente sau direct din vehicule fără acordul Primăriei municipiului Botoşani, fapta fiind sancționată cu amendă de la 100 lei la 400 lei.