Prin intermediul a 87 camere de supraveghere, vor fi atent monitorizate, toate zonele de interes, intersecţii, parcurile municipale şi pietonale.
Având în vedere perioada destinată, săptămânii patimilor, sărbătorilor pascale şi evenimentelor organizate cu acest prilej, Poliţia Locală Botoşani a planificat, organizat şi va desfăşura activităţi specifice.
Astfel, se va acționa pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în zonele şi locurile stabilite, supravegherea şi monitorizarea unităţilor de cult şi cele din imediată apropiere (în mod deosebit cele două cimitire), identificarea persoanelor fără adăpost şi a cerşetorilor, îndepărtarea din zonele sensibile.
În atenția polițiștilor locali va fi și asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile publice, în zona pieţei centrale din municipiu, a centrelor comerciale, descurajarea fenomenului de parcare, staţionare şi oprirea în alte locuri decât cele semnalizare şi special amenajate.
De asemenea, prin serviciul de Activitate Comercială, se va acţiona pe raza celor doua pieţe din municipiu, pentru respectarea normelor legale, pentru un comerţ sigur şi civilizat.
Efectivele participante sunt complete, evitându-se concediile de odihnă, învoirile sau liberele aferente, în această perioadă.